Dr. Gilda Popescu, Coordonatorul Programului Naţional de Control al Tuberculozei: Nu o să vorbim niciodată de eradicarea TBC

Dr. Gilda Popescu, Coordonatorul Programului Naţional de Control al Tuberculozei: Nu o să vorbim niciodată de eradicarea TBC

Incidenţa globală a TB (cazuri noi şi recidive) a scăzut de la un nivel maxim de 142,9%000 (30.985 cazuri) în anul 2002 la 46,1%000 (8.824 cazuri) în anul 2022. În România judeţe precum Sibiu, Sălaj, Harghita nu au niciun caz de TBC, însă ţara noastră continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană, atât în rândul populaţiei adulte, cât şi a celei infantile. ,,Tuberculoza este cea mai vindecabilă dintre bolile cronice, dar deţine una dintre cele mai mari rate de deces”, a atras atenţia dr. Gilda Popescu, Coordonator Tehnic al Programului Naţional de Control al Tuberculozei, la conferinţa de închidere a proiectului ,,Servicii comunitare integrate pentru pacienţii cu tuberculoză şi familiie lor -SCI-TB.”

Vârful cel mai mare al tuberculozei în România este înregistrat la persoanele cu vârste între 50-60 ani.

,,Detecţia TBC este influenţată de modul în care facem un diagnostic, încă înregistrăm deficienţe aici. Nu o să vorbim niciodată de eradicarea TBC, adică să ajungem să avem un caz la 1 milion de persoane. În prezent, două treimi dintre cazuri nu le cunoaştem şi nu le tratăm, dar ele reprezintă sursă de infecţie”, a semnalat dr. Gilda Popescu, Coordonator Tehnic al Programului Naţional de Control al Tuberculozei.

Când rata de detecţie a TBC a scăzut cu 25%, mortalitatea prin această boală a crescut. Peste 4000 de persoane mor în fiecare zi la nivel global din cauza tuberculozei (TBC), una dintre cele mai mari provocări endemice. Numai în anul 2021 au fost înregistrate 1,6 milioane de decese din cauza TBC.

Mortalitatea prin TBC în România în anul 2021 era de 3,8 la suta de mii de locuitori, în timp ce riscul de deces al persoanelor cu TBC multidrog rezistentă este de 20%.

,,An de an înregistrăm mai multe cazuri de tuberculoză multirezistentă la tratamente. În 2021 au fost 193 de cazuri, 202 cazuri în 2022, procentul de vindecare al acestora fiind de 46%”, a spus pneumologul Gilda Popescu.

Printr-un proiect derulat de Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR), în parteneriat cu Fundaţia Romanian Angel Appeal  (RAA), Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Centrul pentru Monitorizarea Politicilor Publice (CMPP) si LHL International Tuberculosis Foundation, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finanţat de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, s-a realizat o metodologie de lucru pentru oferirea de servicii comunitare integrate pacienţilor cu TB şi familiile acestora.

,,Această metodologie ne dorim să fie un instrument practic pentru asistenţii medicali comunitari. La nivel local serviciile sunt destul de diferite, unele au asistenţi medicali comunitari. Am făcut cursuri la care au participat peste 200 de asistenţi medicali comunitari din 6 judeţe. Am un plan să mai facem un proiect să ducem în mai multe judeţe aceste cursuri”, a mărturisit Ştefan Răduţ, preşedintele ASPTMR.

În cadrul proiectului s-a derulat o campanie de advocacy pentru adoptarea acestei metodologii de lucru de către autorităţile publice locale şi centrale.

În prezent de TBC suferă circa 30.000 de români, potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). O problemă o reprezintă însă acceptabilitatea tratamentului.

viewscnt