Dr. Mircea Dediu: Rata de supraviețuire după 5 ani în cancerul de prostată depășește 90-95%, dacă boala este diagnosticată în stadiu incipient

Dr. Mircea Dediu: Rata de supraviețuire după 5 ani în cancerul de prostată depășește 90-95%, dacă boala este diagnosticată în stadiu incipient
februarie 08 15:41 2021 Timp citire articol: 4 minut(e)

Rata de supraviețuire după 5cinci ani a pacienților cu cancer de prostată este foarte ridicată, de peste 90-95%, dacă boala este diagnosticată în stadiu incipient, a declarat dr. Mircea Dediu, medic primar oncologie medicală la Spitalul Sanador, în emisiunea 360MEDICAL dedicată acestei afecțiuni, difuzată la postul de televiziune B1 TV.

Cancerul de prostată este cea mai frecventă formă de cancer în rândul bărbaților. Afecțiunea  reprezintă a doua cauză de deces prin cancer la bărbați, după cancerul de plămani.

Această formă de cancer îi afectează mai ales pe bărbatii mai în vârstă. Circa 60% dintre cazuri sunt diagnosticate la bărbații peste 65 de ani.

De multe ori, cancerul de prostată nu se manifestă prin niciun simptom precoce. În stadii mai avansate, afecțiunea îi poate determina pe pacienți să urineze mai des sau să aibă un flux de urină mai slab.

“Nu de puține ori, cancerul de prostată poate evolua timp îndelungat asimptomatic, iar în aceste cazuri procedura de screening poate identifica boala. Un alt scenariu este cel în care formațiunea din prostată determină simptome legate în special de procesul de micțiune – dificultate de urinare sau nicturie”, a menționat dr. Dediu.

În stadii avansate apar simptome secundare, precum dureri osoase, caracteristice cancerului de prostată metastatic.

În România, cancerul de prostată este a treia cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată la bărbați, potrivit ultimelor date oficiale. Doar în anul 2018, peste 6.000 de bărbați din România au fost diagnosticați cu cancer de prostată, iar aproape 2.500 au murit din cauza afecțiunii.

“În România, incidența cancerului de prostată pare că este mai mică, dacă ne comparăm cu alte țări din Europa. Totuși, deși incidența este mică, mortalitatea este mare, ceea ce ne spune că identificăm cancerul de prostată în faze de evoluție avansată, după stadiul II”, a explicat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, în cadrul aceleaiși emisiuni.

Potrivit specialiștilor, screening-ul pentru cancerul de prostată este destul de simplu de făcut, implicând o determinare a antigenului specific prostatic (PSA), combinată cu un examen clinic al prostatei prin tușeu rectal.

Totuși, screening-ul prin determinarea PSA are limite, fiind nevoie de confirmare prin analiză microscopică a unui fragment din țesutul tumoral (biopsie).

“Odată diagnosticul microscopic certificat, a doua etapă importantă este stabilirea extensiei bolii. Este foarte important să determinăm nivelul extensiei la nivel pelvin, pe de o parte, și în ce măsură există determinări secundare. Examinările care ne permit să tragem aceste concluzii sunt cele imagistice, de tip tomografie computerizată sau rezonanță magnetică nucleară”, a precizat dr. Dediu.

Cu cât stadiul bolii este mai incipient, cu atât prognosticul pentru pacienți este mai bun. De altfel, terapiile actuale reduc semnificativ mortalitatea în cazul cancerului de prostată în stadii timpurii.

“Când este un stadiu incipient, de regulă se oferă opțiunea unui tratament chirurgical, intervenție realizată de medicul urolog. În cazul în care operația nu se poate efectua sau este o tumoră local-avansată, cu invazie în periferia tumorală sau la nivel ganglionar, opțiunea recomandată este de radioterapie. În cazurile metastatice, tratamentul este de competența medicului oncolog, care va administra medicamentele necesare pentru controlarea tumorei locale și a metastazelor”, a arătat dr. Mircea Dediu.

“Pentru stadiile locale, supraviețuirea la 5 ani este foarte bună, de peste 90-95%. În sfera chirurgicală, tehnicile s-au îmbunătățit în ultimul timp. Există prostatectomia laparoscopică, în care incizia se face cu foarte puțină agresivitate, și chirurgia robotică. (…) Pentru stadiile metastatice, supraviețuirea la 5 ani scade până la aproximativ 30%”, a completat medicul.

În cazul stadiilor local-avansate, o aparatură performantă de radioterapie permite, de asemenea, obținere aunei rate ridicate de supraviețuire la 5 ani a pacienților.

În cazul formelor avansate, metastatice, se folosesc  mai multe terapii principale, între care cele de deprivare androgenică, chimioterapia sau tratamentele biologice.

Specialiștii subliniază că, în diagnosticarea timpurie a cancerului de prostată, medicii de familie pot avea un rol important. Aceștia cunosc istoricul familiar de cancer, pot afla mai repede primele modificări care indică un risc de cancer de prostată și pot trimite pacienții la screening.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu