EMA recomandă administrarea dozei a treia la vaccinurile Pfizer și Moderna

EMA recomandă administrarea dozei a treia la vaccinurile Pfizer și Moderna
octombrie 04 18:09 2021 Timp citire articol: 1 minut(e)

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat luni seară că recomandă administrarea dozei a treia de vaccin Pfizer/BioNTech și Moderna pentru persoanele cu vârsta de cel puțin 18 ani în Uniunea Europeană. 

Experții agenției au transmis două tipuri de recomandări: pentru administrarea unei doze suplimentare și a dozei “booster”.

Astfel, doza suplimentară trebuie administrată doar persoanelor cu imunitate compromisă sau extrem de scăzută la cel puțin 28 de zile după doza a doua, potrivit agenției.

În schimb, pentru doza de suprarapel (booster), recomandarea este ca aceasta să fie administrată persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani la cel puțin 6 luni după administrarea dozei a doua.

“Este importat de făcut diferența între doza suplimentară pentru persoanele cu sistem imunitar săbit și doza de suprarapel (booster) pentru persoanele cu sistem imunitar normal”, a precizat EMA, într-un comunicat.

Recomandarea este valabilă doar pentru vaccinurile dezvoltate de companiile Pfizer/BioNTech și Moderna, ambele bazate pe tehnologia ARN mesager.

Anunțul vine după ce multe state membre ale UE, inclusiv România, și din alte părți ale lumii au început deja administrarea dozei de suprarapel pentru a proteja populația împotriva infecției cu varianta delta a virusului SARS-CoV-2.

În România, administrarea dozei a treia de vaccin Pfizer/BioNTech și Moderna a început din 28 septembrie.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu