Eurostat: Circa 43% dintre români nu au fost deloc la medicul de familie în ultimul an, iar peste 80% nu au fost la stomatolog

Eurostat: Circa 43% dintre români nu au fost deloc la medicul de familie în ultimul an, iar peste 80% nu au fost la stomatolog
februarie 25 10:48 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Peste patru din zece români (42,9%) nu au fost niciodată la medicul de familie în ultimul an, al treilea cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, iar 81,7% nu au fost la un medic stomatolog – cea mai mare proporție din UE, arată datele publicate luni de Eurostat, care prezintă date colectate la nivelul statelor membre ale UE în 2017, luând în calcul situația din precedentele 12 luni.

Astfel, în România, 42,9% din populație nu a consultat un medic de familie în precedentele 12 luni, în timp ce 33,1% dintre cei chestionați au fost o dată sau de două ori, 13,5% – între 3 la 5 ori -, 6,2% – între 6 și 9 ori -, iar 4,2% – de cel puțin 10 ori.

În UE, Grecia (60,5%) și Bulgaria (52,4%) sunt statele membre cu cele mai ridicate procente ale locuitorilor care nu au consultat niciodată un medic de familie în predecentele 12 luni, potrivit datelor Eurostat.

Consultații la medicii de familie, 2017. Sursa: Eurostat

La polul opus, Germania (10,7%), Luxemburg (11,3%) și Belgia (12,6%) sunt statele membre ale UE cu cele mai scăzute procente ale populației care nu consultă medicul de familie.

În privința consultațiilor stomatologice, România are cea mai mare proporție din UE a populației care nu a fost niciodată la un medic stomatolog în precedentele 12 luni, urmată de Bulgaria (78,5%) și Grecia (74,7%).

Aproape unul și șase români (14,9%) a fost o dată sau de două ori la medicul stomatolog într-un an, 2,5% – între 3 și 5 ori -, 0,6% – între 6 și 9 ori -, iar 0,3% – de cel puțin 10 ori.

În schimb, Germania (13,8%), Cehia (18,3%) și Olanda (18,7%) au cele mai mici procente ale populației care nu merge cel puțin o dată pe an la stomatolog.

România are, de asemenea, cea mai mare proprorție (87,9%) din UE a populației care nu a fost niciodată într-un an la un medic specialist în chirurgie generală, fiind urmată de Grecia (73,1%) și Irlanda (68,2%).

Datele Eurostat arată că 9,2% dintre români au consultat o dată sau de două ori un medic specialist în chirurgie generală în precedentele 12 luni, 1,8% – între 3 și 5 ori -, 0,6% – între 6 și 9 ori, iar 0,4% – de cel puțin 10 ori.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu