Examenul de rezidențiat din acest an, organizat în 19 noiembrie
Concursul de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie va fi organizat anul acesta în data de 19 noiembrie. Ministrul Sănătății a început să semneze primele ordine necesare pentru organizarea examenului.
Un prim ordin al ministrului Sănătății (nr. 3.212/2023), publicat joi în Monitorul Oficial, arată că examenul se desfășoară, ca și în anii precedenți, în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Valoarea taxei de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie este de 500 de lei, ca și în anii trecuți.
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică sau prin ministerele cu reţea sanitară proprie.
În 2022, 10.330 de candidați s-au înscris la concursul de rezidențiat (față de 12.564 de candidați la examenul din 2021).
În urma concursului de rezidențiat din 20 noiembrie 2022, la domeniul medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la concurs, astfel că Ministerul Sănătății a fost nevoit să organizeze o sesiune extraordinară a concursului de rezidențiat în 14 mai 2023.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.