EXCLUSIV Dr. Laura Mustaţă, medic obstetrică-ginecologie: ,,În România se moare mult şi prematur din cauza cancerului de sân”

EXCLUSIV Dr. Laura Mustaţă, medic obstetrică-ginecologie: ,,În România se moare mult şi prematur din cauza cancerului de sân”

În România, 80% dintre cancerele mamare sunt diagnosticate în stadiile avansate de boală. Conform celor mai recente statistici, unul din opt cazuri de cancer diagnosticate în 2020 a fost de cancer mamar. Deşi este un tip de cancer cu care se poate trăi mult şi bine, în România au murit 3.468 de femei de această boală numai în 2017. Dr. Laura Mustaţă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Clinica Nativia, atrage atenţia că ,,în ţara noastră se moare mult şi prematur din cauza cancerului de sân şi că ar trebui să existe un program de screening naţional care să crească gradul de diagnosticare şi, implicit, de reuşită în tratarea acestui tip de cancer”.

Până la apariţia un astfel de program naţional de screening, româncele trebuie să înveţe să adopte comportamente sănătoase de prevenţie şi în sprijinul acestui demers dr. Laura Mustaţă, medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în chirurgia oncoplastică şi reconstrucţia mamară la Oxford University Hospital, Marea Britanie şi cu o calificare europeană în chirurgie mamară (Europen Board of Surgery qualification in Breast Surgery),  a decis să prezinte în exclusivitate pentru 360medical.ro cazuri de paciente cu cancer de sân pentru a arăta cât de importante sunt investigaţiile mamografice făcute la timp.

Cazul I – Un examen complet i-a adus linişte în suflet

„Îmi amintesc de o pacientă de 45 de ani care s-a prezentat la un control de rutină pentru că şi-a simţit un nodul la sân. Era foarte îngrijorată de potenţialul de a avea un nodul malign, avea anxietate foarte mare, mai ales că îşi cunoştea istoricul familial de cancer de sân. Examenul clinic a arătat o tumoră voluminoasă la nivelul unuia dintre sâni, dură, dureroasă, dar destul de bine delimitată. La consultul clinic nu aveam suspiciune de câncer de san, dar având în vedere vârsta, incidenţa crescută a cancerului de sân în populaţie şi istoricul familial, i-am recomandat o mamografie.

Din fericire, mamografia a exclus cancerul mamar, observându-se în această situaţie o formaţiune cu aspect benign, pentru care, ulterior, pacienta a efectuat şi o ecografie ce a confirmat un chist mamar voluminos. Printr-o manevră simplă şi nedureroasă, acesta a fost evacuat. Desigur, acesta este un caz fericit, în care pacienta vine speriată de gândul ca ar putea avea cancer de sân, iar bănuielile se infirmă.” 

Cazul II – Un examen de rutină a salvat o viaţă plină

„O altă pacientă, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat la noi pentru un control de rutină ginecologic. În urma examenului uzual medical, i s-a recomandat şi mamografie de rutină, ca parte a screening-ului ginecologic. Pacienta nu avea niciun simptom sau vreo problemă medicală cunoscută, însă, în urma mamografiei, s-a descoperit un nodul mamar suspect, cu diametrul sub un centimetru, nepalpabil şi nedureros.

Ulterior investigaţiei imagistice a efectuat şi o biopsie care, din păcate, a pus diagnosticul de cancer mamar incipient. Dat fiind că boala a fost descoperită precoce, şansele de vindecare au fost bune. Pacienta a fost operată, fără a fi nevoie să i se scoată sânul (s-a efectuat tratament conservator şi s-a evitat mastectomia, având în vedere că a fost vorba despre un nodul mic).

Având în vedere diagnosticul foarte precoce, pacienta nu a avut nevoie de tratament chimioterapic în urma operaţiei şi continuă urmărirea oncologică în cadrul echipei noastre, înţelegând cât de importantă a fost mamografia de screening efectuată la recomandarea medicului ginecolog.”

Cazul III – Când o mamografie îţi relevă adevărata grozăvie a cancerului

„O pacientă de 70 de ani şi-a descoperit un nodul mamar şi s-a prezentat la o mamografie de control, fără să aibă istoric familial de cancer de sân sau probleme medicale semnificative cunoscute. În urma mamografiei se descoperă că, în afară de nodulul palpabil, mai există încă un nodul nepalpabil, cu aspect sugestiv pentru cancer de sân.

Astfel, în urma efectuării mamografiei, această pacientă a aflat că are două tumori mamare suspecte. Ambele tumori au fost confirmate şi ecografic, efectuându-se şi o biopsie din aceste formaţiuni. În urma diagnosticului microscopic, din păcate, s-a confirmat că este vorba despre un cancer mamar. Mai mult decât atât, erau două tipuri diferite de cancer mamar.

Din fericire, deşi există situaţii când tratamentul diferă în funcţie de tipul de tumoră, pentru situaţia dată, tratamentul recomandat cel mai important a fost să efectueze intervenţie chirurgicală pentru a scoate tumorile şi, ulterior, a urmat tratament oncologic. Totuşi, dacă această pacientă ar fi continuat investigaţiile doar pentru un nodul palpator, nu ar fi descoperit şi celălalt nodul, iar tratamentul ei chirurgical şi oncologic ar fi fost incomplet.”, a prezentat dr. Laura Mustaţă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o mamografie o dată la doi ani (chiar mai des, în cazul femeilor cu sâni denşi) între 45 şi 69 de ani, având în vedere că incidenţa bolii este cea mai mare în acest interval de vârstă.

,,O estimare făcută în 2017 de Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Statistică şi Centrul Regional de Sănătate Publică Bucureşti arată că, în România, se pierd 44.458 de ani potenţiali de viaţă în contul cancerului mamar. Imaginaţi-vă cum afectează acest indice evoluţia economiei naţionale! Mai mult, numărul femeilor care mor anual prematur din cauza acestei boli este de aproape 3.000, ceea ce reprezintă peste 80% din numărul total al deceselor prin cancer de sân.

Pentru scăderea drastică a acestor cifre şi a impactului pe care cancerul de sân îl are asupra populaţiei, atât direct, cât şi prin intermediul afectării economiei, este nevoie de un program de screening naţional, bazat pe mamografie. Sau de eforturi deosebite pentru educarea susţinută a româncelor în direcţia comportamentului de prevenţie, mai ales după împlinirea vârstei de 40 de ani”, a precizat medicul, care le îndeamnă pe femei să-şi facă mamografii periodice.

,,Aşadar, la fel cum îţi faci analizele de sânge de rutină ca să vezi „cum mai stai”, introdu în programul de prevenţie personal o mamografie periodică. Discută cu medicul tău ginecolog despre această investigaţie pentru că este cel mai în măsură să îţi recomande frecvenţa potrivită cu care s-o efectuezi, în funcţie de densitatea ţesutului tău mamar”.

viewscnt