Federaţia Solidaritatea Sindicală, care reprezintă interesele angajaţilor din sistemul public de sănătate, ameninţă că va declanşa proteste dacă salariaţii nu vor beneficia de creşterea salariilor începând din ianuarie 2019.
Astfel, consiliul de coordonare al federaţiei sindicale, întrunit în perioada 14-15 decembrie, a decis “mobilizarea pentru proteste în situaţia în care Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care veniturile salariale ar fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018, respectiv dacă salariaţii nu vor beneficia de creşterea salarială la care au dreptul legal pentru anul 2019 începând cu luna ianuarie 2019”, potrivit unui comunicat al federaţiei.
“Având în vedere că suntem în perioada negocierii Contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar şi multe dintre drepturile salariaţilor fac parte din solicitările pe care Federaţia „Solidaritatea Sanitară” le are în cadrul acestei negocieri, în cazul neonorării aşteptărilor fireşti ale salariaţilor, create de angajamentele Guvernului, protestele vor merge până la greva generală”, a menţionat federaţia.
Protestele vor viza un răspuns proporţional din partea salariaţilor pe care îi reprezintă federaţia sindicală.
Astfel, “dacă se ajunge la situaţia promovării unui act normativ de îngheţare a salariilor în perioada sărbătorilor măsurile de protest pot fi declanşate în aceeaşi perioadă, amploarea protestelor şi formele de manifestare fiind corelate cu nivelul de afectare a intereselor angajaţilor”, a precizat federaţia.
În situaţia în care creşterea salariilor începând de la 1 ianuarie 2019 nu va fi stabilită prin legea bugetului de stat, federaţia sindicală solicită guvernului adoptarea unui act normativ în regim de urgenţă care să asigure acordarea acestui drept salariaţilor.
Federaţia sindicală consideră că sistemul public de sănătate este marcat de puternice convulsii sociale generate de introducerea unor ritmuri diferite de creştere a salariilor de bază între diferitele categorii de personal.
Această măsură a fost adoptată de Parlament în 2017 la iniţiativa guvernului, deşi sindicatele solicitaseră aplicarea creşterilor pentru toate categoriile de salariaţi simultan.
Federaţia Solidaritatea Sanitară a mai ameninţat cu proteste în toamnă, din cauza nemulţumirilor legate de salarii şi sporuri, însă a renunţat la proteste imediat după ce autorităţile au reluat negocierile privind contracxtul colectiv de muncă.
La începutul lunii octombrie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a promis liderilor de sindicat că în cel mult 60 de zile ar putea fi semnat noul contract colectiv de muncă, însă documentul nu este semnat nici în acest moment.