Un focar de COVID-19 a fost găsit la un cămin de bătrâni din Bucureşti. 75 de persoane din rândul angajaţilor, dar şi din rândul beneficiarilor au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a amendat azilul cu 20000 lei pentru neinstituirea şi neaplicarea de către personalul medico-sanitar şi administrativ a măsurilor care să prevină apariţia sau răspândirea de boli transmisibile.
Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a efectuat un control în data de 24.05.2020 şi a constatat că erau 75 de persoane confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, că nu au fost instituite, de catre personalul medico-sanitar şi administrativ, toate masurile care sa prevină apariţia sau răspândirea de boli transmisibile (neefectuarea dezinfecţiei terminale prin nebulizare, nu au fost stabilite spaţii special amenajate pentru echiparea/dezechiparea personalului angajat, nu au fost actualizate procedurile specifice).
Ministerul Sănătăţii a precizat că este vorba despre unul dintre căminele de persoane vârstnice din sectorul 4 al Capitalei. DSP a aplicat amendă contravenţională persoanei responsabile, conform prevederilor HG nr. 857/2011, în valoare de 20000 lei şi a recomandat mai multe măsuri printre care respectarea, în continuare, a măsurii de limitare a internărilor precum şi interzicerea vizitelor aparţinătorilor, supravegherea zilnică, clinică şi epidemiologică, atât a beneficiarilor din cămin cât şi a personalului, cu monitorizarea temperaturii şi a simptomtologiei, cu anunţarea telefonică imediată la DSPMB, cu repetarea exsudatelor nazale şi faringiene la apariţia simptomelor, cohortarea, după testare, a suspecţilor în saloane/dormitoare şi izolarea lor, până la aflarea rezultatului, când se va acţiona conform metodologiei.
Potrivit DSP este necesară intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie precum şi efectuarea curăţeniei terminale/dezinfectiei terminale, inclusiv prin nebulizare, atât în saloane/dormitoare cât şi în spaţiile commune, reinstruirea personalului cu privire la obligativitatea purtării echipamentului de protecţie, actualizarea procedurilor specifice, în conformitate cu metodologia supravegherii infecţiei cu COVID-19.
Specialiştii americani au avertizat că bătrânii care trăiesc în azile sunt cei mai vulnerabili la infecţii virale, inclusiv la COVID-19. În general, persoanele care locuiesc în aceste cămine au peste 65 de ani şi prezintă comorbidităţi precum boli de inimă sau diabet, la risc şi ele în cazul infecţiei cu noul coronavirus.