Fracturi de șold diagnosticate mai rapid cu ajutorul inteligenței artificiale

Fracturi de șold diagnosticate mai rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
iulie 15 09:16 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

Combinarea învățării profunde cu o abordare avansată a datelor poate duce la diagnosticarea urgentă a fracturii de șold și îi poate ajuta pe radiologii fără experiență să detecteze leziuni mai subtile. Astfel cu ajutorul inteligenței artificiale poate fi făcut mai rapid triajul urgențelor radiologice.

O platformă care utilizează inteligența artificială folosește peste 9.000 de imagini care prezintă fracturi femurale și poate face diferențierea între radiografii cu și fără fracturi, identificând inclusiv leziunile greu de diagnosticat.

,,Cu un set de date extins și cu o perfecționare suplimentară, tehnica ar putea avea un impact major asupra trierii fracturilor femurale, care sunt o sursă „majoră” de morbiditate și mortalitate la pacienții vârstnici”, a precizat dr. Simukayi Mutasa, de la Centrul Medical Universitar Irving din Columbia.

În cercetările sale, un radiolog musculo-scheletal a examinat peste 1000 de radiografii de șold. Platforma a făcut la fel, având o performanță bună în identificarea fracturilor și a cazurilor de non-fractură, precizia fiind de 92%.

Autorii studiului sunt de părere potrivit siteului HealthImaging.com că au sugerat o serie de implicații o rețea instruită în mod corespunzător ar putea spori munca radiologului în efectuarea anumitor diagnostice, inclusiv a fracturilor subtile.

Pacienții cu fracturi de col femural sunt în proporția ce mai mare, peste vârsta de 65 de ani. În 1990, în întreaga lume erau estimate circa 1.66 milioane de fracturi ale șoldului. În urma unor proiecții epidemiologice, s-a estimat că în jurul anului 2050 vor exista peste 6,2 milioane de noi cazuri de astfel de fracturi.

Inteligența artificială este din ce în ce mai des folosită în medicină. Ea este cea care a avertizat despre coronavirusul din China, înainte ca OMS să anunțe oficial focarul. Inteligența artificială poate juca un rol esențial în planificarea tratamentului pentru pacienții diagnosticați cu tulburare depresivă majoră (MDD), întrucât poate prezice răspunsurile la terapia cu antidepresive. Mai mult, riscul cardiovascular poate fi definit mai bine prin calcularea scorului de calciu coronarian, iar inteligența artificială poate ajuta tomografia computerizată (CT) la îmbunătățirea detectării plăcii aterosclerotice din arterele coronare și din aorta toracică.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu