Medicii de familie trebuie să dea reţete românilor cu vârste sub 40 de ani pentru a beneficia gratuit de pastilele de iodura de potasiu şi în opinia medicului psihiatru Gabriel Diaconu, consilierul Ministrului Sănătăţii, aceştia ,,n-au mare lucru de făcut, mai exact, să scrie o reţetă”. Consilierul crede că în ultima vreme medicilor de familie le-au fost date mai multe privilegii, respectiv o importanţă proporţională specialităţii lor. Medicul de familie Valentin Pantea răspunde ce presupune prescripţia unei astfel de reţete.
De câteva zile s-au stârnit mai multe discuţii aprinse privind prescripţia de iodură de potasiu, în urma declaraţiilor făcute de prof.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, consilierul Ministrului Sănătăţii, sare în apărarea prof.dr. Alexandru Rafila şi într-o postare pe Meta explică demersul Ministerului Sănătăţii.
Vă redăm mai jos întregul text al dr. Gabriel Diaconu şi apoi răspunsul medicului de familie Valentin Pantea, din rural la postarea dr. Diaconu.
,,Şi totuşi, ce mare brânză o fi să dai o reţetă simplă?
S-au stârnit amarnic medicii de familie după anunţul ministrului sănătăţii privind distribuirea pastilelor de iodură de potasiu. N-am înţeles foarte mult de ce s-au stârnit. Căci n-au mare lucru de făcut. Dar aparent e un lucru foarte greu de făcut. Mai exact, să scrie o reţetă.
Deşi e un subiect sensibil, unde regula ar trebui să fie ”o singură voce”, mă refer aici la pregătire şi rezilienţă sanitară în cazul unui incident nuclear, la noi în România dacă nu faci zarvă nu exişti. Că de ce le dăm. Că de ce aşa. Că speriem populaţia. Iar panică. Săracii oameni. O să le ia anapoda, o să fie rău. Sună (????) pacienţii să ceară reţete. Şi alte astfel de bazaconii.
Eu îmi dau seama că a ajuns un sacrilegiu pentru unii medici să primească telefoane de la pacienţi. Pacientul ideal, în România, e cel care ”nu te deranjează la telefon”. Mi se zbârleşte pielea uneori, când las telefonul unei persoane cu care tocmai am încheiat conversaţia, şi-mi spune ”staţi liniştit, domnule doctor, că eu nu vă deranjez, mulţumesc frumos”. Păi, domnule/ doamnă dragă, eu v-am lăsat numărul TOCMAI că-mi doresc să fiu deranjat. Să ne auzim în caz de nevoie. Să ştiu de soarta dumneavoastră.
Dar nu. Intră în pregătirea formală a medicului român să îşi judece bolnavul mai degrabă pe criterii de caracter, decât patologie şi nevoie de comunicare.
În privinţa documentelor nu mai vorbesc. E greoaie birocraţia pe la noi? Este. Dar e musai şi obligatorie. Iar hârtiile ălea nenorocite aparţin de drept pacienţilor. Drept urmare bilete de trimitere, scrisori medicale, recomandări pentru analize, reţete simple şi ceva mai complicate, referate şi rapoarte medicale, adeverinţe şi certificate, concedii şi anexe, toate stau în pixul nostru şi ne mănâncă nervi şi timp.
Nu e obligatoriu să ne mănânce nervi şi timp. Oricând medicul are privilegiul şi alternativa de-a se lăsa păgubaş, spre căutarea unei alte cariere respectiv orizonturi de succes. Nu de alta, dar scriptologia e totuşi obligatorie.
Citind comunicatul unei organizaţii a medicilor de familie ai crede că zi şi noapte domniile lor se ocupă de ”urgenţe medico-chirurgicale”. Tind să cred că au rămas cu varii traume pandemice. În mod obişnuit, spre deosebire de o Cameră de Gardă, asistenţa primară în medicină e cu sărutmâna şi programare. Bine, cu excepţia acelor cabinete acreditate şi pentru servicii în regim de urgenţă.
În ultima vreme medicilor de familie le-au fost date mai multe privilegii, respectiv o importanţă proporţională specialităţii lor. Dar viaţa e greu.
Sunt liste în fiecare judeţ cu medici de familie care s-au oferit să vaccineze anti-COVID. O investigaţie media a relevat că oferta a fost mai degrabă creponată, şi poate fi o aventură dacă vrei să te vaccinezi.
Sunt medici de familie de care ne rugăm de jumătate de an să ofere asistenţă medicală refugiaţilor ucraineni. Sunt patrioţi, sunt generoşi, sunt sub jurământul lui Hipocrate. Nu sunt dispuşi, majoritatea, să facă asta.
Eu îmi dau seama că o să mi-i pun în cap. Şi poate că e vremea să mi-i pun în cap. Pentru că sunt lupte bune de dus de medicina de familie în România. Sunt lucruri care musai să fie făcute mai bine, medicul de familie merită să fie cu adevărat ”poarta de intrare în sistem”.
Dar o reţetă? Nu poţi să scrii o reţetă, doamna doctor?
Dă-o în durerea ei de reţetă, cât îţi ia, un minut? Două? E o reţetă simplă care să asigure trasabilitatea distribuţiei pastilei respective. Care pastilă nu e nici praf de stele, nici otravă de gândaci. E o sare de potasiu, o pui frumos în dulăpior, citeşti frumos prospectul ca şi la paracetamol (mult mai toxic decât iodura, apropos), şi te porţi responsabil. Iar dacă ai neclarităţi despre, ÎŢI ÎNTREBI MEDICUL DE FAMILIE. Care nu e nici sfânt, nici oracol. E doctor.
De ce am făcut acest demers, la Ministerul Sănătăţii? Simplu. Stocurile de iodură de potasiu erau zero. Mecanismul de distribuţie în caz de incident nuclear era operaţional doar în ariile de excludere la obiectivele nucleare pe care le avem pe teritoriul României. Toate rapoartele internaţionale pe incidente anterioare arătau că fereastra de oportunitate, în caz de expunere la radionuclizi (iod radioactiv) e îngustă pentru iodura de potasiu, mai exact ORE de la expunere, deci era imposibil să ajungă la populaţie ”din depozite” în timp util (veche strategie comunistă).
Carevasăzică am hotărât să stea unde trebuie, mai exact în dulapul cu medicamente al fiecărei persoane. A fost o decizie asumată de sănătate publică.
Medicul de familie trebuia să dea aceste pastile. Dar n-a vrut, căci e greu. Bine că medicul de familie poate să dea homeopate, mostre, să prescrie tot felul de baliverne la sugestia discretă a reprezentanţilor medicali, dar când vine vorba de sănătate publică e copleşit. Astfel că tot ce l-am rugat pe colegul nostru e să scrie pe o foaie de hârtie, şi să consume energie cu parafa. Serviciu decontat, de altfel, ca şi celelalte.
Ia treziţi-vă un pic. Realitatea e că situaţia facilităţilor nucleare din Ucraina, în condiţii de război, e volatilă. Volatilă nu înseamnă c-o să respirăm chimicale curând, sperăm de fapt că niciodată. Dar prevenţia e mama înţelepciunii. Căci – la o adică – dacă Doamne fereşte ce-o să zică românii? Domne, nu a făcut nimeni nimic. Nu s-a preocupat. Ce era domne aşa de greu să dea pastile la oameni?
Da chiar, ce era aşa de greu...”
L-am întrebat pe dr. Valentin Pantea, medic de familie în Bicăcel ce presupune prescrierea unei reţete pentru iodură de potasiu. Iată ce a răspuns: ,,Nu e atat de simplu; chiar o simplă Rp e cronofagă: trebuie scrisă şi explicat pacientului ce are de făcut, până intră şi iese pacientul din cabinet trec minimum 10 minute; iar dacă-ţi vin 20 de pacienti programaţi anterior, plus 20 neprogramaţi pentru Rp, atunci ai o problemă cu timpul de cabinet. În plus, cred că nu era nevoie de heirupisme şi de creat panică!”, a precizat pentru 360medical.ro medicul de familie, Valentin Pantea.
Citiţi şi Alecsandra Achiţei, vicepreşedinte Colegiul Farmaciştilor Suceava: Nu se găseşte iodura de potasiu, putem reclama această situaţie!
