Germania va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care fova folosi medicamentul cu anticorpi monoclonali dezvoltat de compania americană Regeneron în tratarea pacienţilor cu Covid-19. Medicamentul a fost folosit în octombrie pentru tratarea fostului preşedinte american Donald Trump, atunci când acesta a fost infectat cu noul coronavirus.
Guvernul de la Berlin a cumpărat 200.000 de doze din medicamentul REGN-COV2 dezvoltat de Regeneron şi autorizat pentru utilizare de urgenţă în Statele Unite în luna noiembrie.
Medicamentul este unul scump, preţul plătit de Germania pentru cele 200.000 de doze fiind de 400 de milioane de euro (adică 2.000 euro/doză).
"Anticorpii monoclonali vor fi folosiţi în Germania, în premieră pentru UE, mai întâi în clinicile universitare", a afirmat ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, pentru publicaţia Bild am Sonntag.
Medicamentul va fi folosit, în prima fază, doar la anumite categorii de pacienţi cu Covid-19: cei cu risc ridicat de a dezvolta forme severe ale bolii, cu un sistem imunitar slăbit şi aflaţi în faze timpurii ale bolii.
Terapiile cu anticorpi monoclonali sunt folosite uneori şi pe post de "vaccinare pasivă" împotriva unor boli precum tetanos sau turbarea, iar producerea lor este foarte dificilă şi costisitoare.
În SUA, două astfel de tratamente dezvoltate special pentru tratarea Covid-19 - cel al Regeneron şi cel dezvoltat de Eli Lilly - au fost autorizate în luna noiembrie, după ce studiile clinice au arătat că sunt sigure şi eficace.
În cazul medicamentului dezvoltat de Regeneron, studiile au arătat că reduce încărcătura virală, mai ales la pacienţii la care răspunsul imunitar nu a fost încă iniţiat sau la care încărcătura virală a fost ridicată de la început.
Totuşi, deşi cele două medicamente cu anticorpi monoclonali au fost aprobate în SUA, ele au fost puţin folosite, în principal deoarece trebuie administrate de personalul medical în spital şi într-o fază timpurie a bolii - iar mulţi pacienţi cu Covid-19 ase internează abia după ce starea lor se agravează.
Medicamentul REGN-COV2 a fost folosit, începând din octombrie, şi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti, principalul centru pentru Covid-19 din România, care a fost inclus într-un studiu clinic în care a fost testat tratamentul.
Anticorpii sunt proteine produse în mod natural de organism pentru a-l proteja de ameninţări virale precum Covid-19. Pentru a dezvolta cocktailul de anticorpi monoclonali, cercetătorii de la Regeneron au analizat mii de anticorpi pentru a descoperi care dintre ei sunt cei mai puternici pentru a combate infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2.
În urma analizei, Regeneron a selectat doi anticorpi, pe care i-a cultivat pentru a crea medicamentul REGN-COV2.