De la răspândirea pe scară largă a mpox – virusul monkeypox care a provocat boala cunoscută anterior sub numele de variola maimuței, în 2022 – la evoluția gripei aviare, și cazurile recente de virus Marburg din Guineea Ecuatorială, coronavirusul nu mai domină titlurile de pe prima pagină a ziarelor la fel de mult ca înainte. În schimb, am auzit cu regularitate despre focare de virusuri nou apărute sau reemergente.
Așadar, este în creștere incidența focarelor de virusuri? Sau, pur și simplu, am devenit mai buni la detectarea focarelor datorită tehnologiei îmbunătățite dezvoltate în timpul pandemiei Covid?
Răspunsul ar putea fi un pic din ambele.
Se estimează că există aproximativ 1,67 milioane de virusuri care nu au fost încă identificate și care infectează în prezent mamiferele și păsările.
Dintre acestea, se crede că până la 827.000 au potențialul de a infecta oamenii.
Pentru a înțelege cum apar virusurile, trebuie să ne întoarcem la începutul vieții pe Pământ.
Există mai multe teorii cu privire la modul în care au apărut primele virusuri, dar toate sunt de acord că acestea există de miliarde de ani, evoluând alături de ființele vii. Atunci când această coevoluție stabilă este întreruptă, atunci pot apărea probleme.
Principalii factori de apariție a virusurilor în populația umană sunt oamenii și acțiunile lor.
Agricultura a devenit o practică obișnuită în urmă cu peste 10.000 de ani și, odată cu aceasta, oamenii au început să aibă un contact strâns cu animalele.
Acest lucru a oferit posibilitatea ca virusurile care infectau în mod natural aceste animale să facă un „salt între specii” și să ajungă la oameni, proces cunoscut sub numele de zoonoză.
Aproximativ 75 % din bolile infecțioase nou apărute se datorează zoonozei.
Pe măsură ce civilizația și tehnologia umană au avansat, distrugerea habitatelor animalelor a forțat animalele să se deplaseze în noi zone în căutarea unor surse de hrană.
Diferite specii care, în mod normal, nu ar fi fost în contact, împart acum același mediu. Adăugând oamenii în această ecuație avem rețeta perfectă pentru apariția unui nou virus.
Urbanizarea duce la o densitate mare a populației, creând un mediu ideal pentru răspândirea virusurilor. Dezvoltarea rapidă a orașelor depășește adesea infrastructura adecvată, cum ar fi salubritatea și asistența medicală, ceea ce sporește și mai mult probabilitatea apariției unor focare de virus.
Schimbările climatice contribuie, de asemenea, la răspândirea virusurilor. De exemplu, arbovirusurile (virusuri răspândite de artropode precum țânțarii) sunt detectate în zone noi, deoarece gama de țări în care țânțarii pot supraviețui este în creștere.
Știința medicală cunoaște acești factori de mult timp. Apariția SARS-CoV-2 (virusul care provoacă Covid-19) nu a surprins niciun virusolog sau epidemiolog.
A fost o chestiune nu dacă ci când va apărea o pandemie.
Neașteptată a fost însă amploarea pandemiei de Covid-19 și dificultatea de a limita în mod eficient răspândirea virusului.
De asemenea, nu se poate prezice impactul pe care dezinformarea îl poate avea asupra altor domenii ale sănătății publice.
Sentimentul antivaccinare, în special, a devenit mai frecvent pe rețelele de socializare în ultimii ani, și astfel se observă rate crescute de ezitare în privința vaccinării.
De asemenea, au fost perturbate programele de imunizare de rutină a copiilor, ceea ce a crescut riscul apariției unor focare de boli care pot fi prevenite prin vaccinare, cum ar fi rujeola.
Monitorizarea virusurilor
Știința a evoluat într-un ritm fără precedent în timpul pandemiei de Covid-19, ceea ce a dus la dezvoltarea unor metode noi și îmbunătățite de detectare a virusului pentru a monitoriza focarele și evoluția virusului. Acum, mulți dintre oamenii de știință implicați în urmărirea SARS-CoV-2 își îndreaptă atenția și către monitorizarea altor virusuri.
De exemplu, monitorizarea apelor reziduale a fost utilizată pe scară largă pentru a detecta SARS-CoV-2 în timpul pandemiei și ar putea ajuta în mod similar la depistarea altor virusuri care reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană.
Atunci când o persoană este infectată cu un virus, o parte din materialul genetic al virusului respectiv este, de obicei, aruncat în toaletă. Apele reziduale au puterea de a arăta dacă numărul de infecții într-o zonă este în creștere, de obicei înainte ca numărul de cazuri să înceapă să crească în spitale.
Adaptarea acestei tehnologii pentru a căuta și alte virusuri, cum ar fi gripa, rujeola sau chiar poliomielita, ar putea oferi date valoroase despre momentul în care apar epidemiile.
Acest lucru se întâmplă deja într-o oarecare măsură – virusul poliomielitei a fost detectat în apele reziduale din Londra în cursul anului 2022, de exemplu.
Această creștere a supravegherii virale va duce în mod natural la raportarea mai multor focare de virus. În timp ce unii oameni ar putea considera acest lucru ca fiind alarmist, astfel de informații ar putea fi cheia pentru a limita orice pandemie viitoare.
Dacă un focar ar apărea într-o zonă care nu dispune de o supraveghere adecvată a virusurilor, este mai probabil ca infecția să se răspândească prea departe pentru a fi ușor de stăpânit.
Monitorizarea virusurilor este doar o parte a pregătirii pentru pandemii.
Guvernele și agențiile de sănătate și știință din întreaga lume trebuie să aibă în vigoare protocoale (actualizate în mod regulat) privind apariția virusurilor și pandemiilor, astfel încât atunci când acestea apar să nu fie deja prea târziu.
Este puțin probabil ca Covid-19 să fie ultima pandemie la care vor fi martori mulți oameni care trăiesc astăzi.
Să sperăm că data viitoare vom fi mai bine pregătiți.
Sursa: Lindsay Broadbent, virusolog, Universitatea din Surrey, Marea Britanie.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.