GSK plătește peste 5 miliarde dolari pentru o companie americană specializată în medicamente pentru cancer

GSK plătește peste 5 miliarde dolari pentru o companie americană specializată în medicamente pentru cancer
decembrie 04 15:21 2018
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a ajuns la un acord pentru cumpărarea companiei americane Tesaro, specializată în medicamente oncologice, pentru un preț de 5,1 miliarde dolari, relatează pharmaceutical-business-review.com.

Compania Tesaro este specializată în dezvoltarea de terapii avansate pentru cancer.

“Preluarea Tesaro ne va întări activitatea noastră în domeniul farmaceutic prin accelerarea dezvoltării diviziei oncologice și a amprentei comerciale, și ne va oferi acces la noi capacități științifice”, a declarat directorul general al GSK, Emma Walmsley.

Tesaro deține medicamentul Zejula (substanța niraparib), un inhibitor PARP (inhibă enzima poli-ADP-riboză-polimerază) aprobat în UE și în SUA ca tratament pentru cancer ovarian.

Zejula este în curs de testare ca tratament pentru cancer pulmonar, de sân și de prostată, atât ca monoterapie, cât și în asociere cu alte medicamente.

Tesaro deține și alte medicamente pentru cancer, incusiv anticorpi care țintesc PD-1, TIM-3 și LAG-3.

Tranzacția de preluare a Tesaro de către GSK ar putea fi finalizată în primul trimestru al anului viitor, potrivit companiilor.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu