Infecţia cu SARS-CoV-2 urmează să fie clasificată în categoria bolilor infecţioase cu risc mediu de transmitere în cazul persoanelor decedate.
Clasificarea este inclusă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care urmează să completeze metodologia de încadrare a riscului infecţios pentru persoanele decedate cu boli infecţioase (cuprinsă în ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1.533/2017).
Metodologia stipulează trei categorii de risc de transmitere a bolilor infecţioase: risc înalt, risc mediu şi risc minor.
În categoria de risc înalt sunt incluse variola, febrele virale hemoragice (Lassa, Ebola, Marburg etc), febra galbenă, tifosul exantematic, pesta (ciuma) şi antraxul.
În cazul acestor boli infecţioase sunt stabilite precauţiuni specifice pentru contactul cu decedaţii şi înmormântare: se interzice îmbălsămarea decedatului, se interzic practicile obişnuite de igienizare, se pulverizează dezinfectant peste persoana decedată, corpul se introduce în doi saci rezistenţi de vinil, iar sicriul se închide şi se sigilează.
În categoria bolilor infecţoase cu risc mediu sunt incluse în prezent 15 afecţiuni: hepatitele B şi C, infecţia HIV, encefalopatii spongiforme transmisibile, holera, febra tifoidă şi paratifoidă, dizenteria, salmoneloza, tuberculoza pulmonară, difteria, boala meningococică netratată, scarlatina, bruceloza, leptospiroza, infecţie cu stafilococ auriu meticilinorezistent (MRSA) şi infecţia cu enterococi rezistenţi la vancomicină.
Infecţia cu SARS-CoV-2 urmează să fie a 16-a boală infecţioasă clasificată în categoria cu risc mediu.
În cazul bolilor infecţioase cu rusc mediu sunt prevăzute mai puţine precauţiuni specifice, cum ar fi dezinfecţia spaţiilor în care a stat bolnavul şi pulverizarea de dezinfectant peste persoana decedată.