Inspectorii sanitari din DSP-uri verifică până la finalul lunii spitalele din întreaga țară

Inspectorii sanitari din DSP-uri verifică până la finalul lunii spitalele din întreaga țară
ianuarie 10 17:04 2020 Timp citire articol: 1 minut(e)

Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică (DSP) județene vor verifica până la sfârșitul acestei luni respectarea planurilor de conformare și a planurilor operaționale în spitalele publice si private.

Anunțul a fost făcut vineri de către Ministerul Sănătății, care a precizat că a început acțiunile tematice de control în cadrul unităților sanitare de la nivel național.

“Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică vor verifica până la sfârșitul acestei luni respectarea planurilor de conformare și a planurilor operaționale în unitățile sanitare cu paturi publice si private”, a precizat ministerul, într-un comunicat.

“Dacă va fi cazul, se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare. La expirarea termenelor acordate se vor efectua recontroale”, a mai arătat instituția.

Anterior, Ministerul Sănătății a anunțat că va actualiza legislația privind organizarea, funcționarea, clasificarea și managementul spitalelor din România, în condițiile în care actele normative care reglementează aceste domenii au fost elaborate în urmă cu peste zece ani.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu