Inspectorii sanitari, trimiși de ministrul Sănătății să verifice paturile la ATI pentru pacienții cu Covid-19

Inspectorii sanitari, trimiși de ministrul Sănătății să verifice paturile la ATI pentru pacienții cu Covid-19
septembrie 21 13:01 2021 Timp citire articol: 1 minut(e)

Inspectorii sanitari de stat vor verifica zilnic situația paturilor la ATI dedicate pacienților cu Covid-19, pe fondul crizei de capacitate la spitalele din țară. Verificările vizează disponibilitatea paturilor și folosirea acestora în conformitate cu planurile de reziliență din fiecare județ.

În acest proces sunt implicați 180 de inspectori sanitari din toată țara.

“Un număr de peste 180 de inspectori sanitari de stat din cadrul direcțiilor de sănătate publică vor verifica, zilnic, numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 din secțiile de terapie intensivă ale unităților sanitare cu paturi”, a anunțat marți Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

De asemenea, e pagina de internet a Ministerului Sănătății a fost publicat Planul național de reziliență la recrudescența Covid-19, întocmit și asumat la nivelul fiecărui județ de către managementul direcțiilor de sănătate publică și a spitalelor.

Luni, la ora 14.00, în România existau 1.087 de paturi de ATI destinate cu pacienților Covid-19.

Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite afecțiuni, care sunt și infectate cu SARS-CoV-2 (obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.).

De asemenea, 952 de paturi ATI erau ocupate la nivelul întregii țări.

La spitalele din România mai erau libere luni doar 19 paturi ATI pentru pacienții cu Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite afecțiuni, în următoarele județe: Arad – 1, Brașov – 5, Constanța – 1, Iași – 3, Sibiu – 3, Tulcea – 5 și Vaslui – 1..

În București existau 237 de paturi de ATI pentru pacienții cu Covid-19, toate fiind ocupate.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu