Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Nu avem o durată determinată a tratamentului pentru infecţiile cu virus hepatitic B cu Delta

Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Nu avem o durată determinată a tratamentului pentru infecţiile cu virus hepatitic B cu Delta

La nivel mondial, se estimează că 500 de milioane de persoane sunt infectate cu virusul hepatitic B sau C. În fiecare an se pierd mai mult de 1,1 milioane de vieţi din cauza hepatitei B şi a hepatitei C. Strategia Globală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) împotriva Hepatitelor sprijină statele membre să elimine hepatitele virale până în anul 2030 şi sunt 194 de state, inclusiv România care au adoptat această strategie. Cât de aproape este ţara noastră de-a îndeplini obiectivul de a elimina hepatita B şi C până în anul 2030, care sunt problemele cu care se confruntă pacienţii cu hepatite virale a explicat medicul infecţionist dr. Simin Aysel Florescu, cadru didactic la UMF ,,Carol Davila” şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti, în cadrul primei ediţii a dezbaterii Intellectual Property and New Health Challenges, organizată de 360medical.ro.

În cazul hepatitelor virale cea mai eficientă cale de combaterea reprezintă testarea, astfel încât primul pas spre eradicarea hepatitelor este reprezentat de diagnosticarea infecţiilor virale.

,,Există protocoale de testare pentru infecţiile cu virusuri hepatitice în diverse împrejurări, în diverse alte tipuri de boli, la pacienţi cu consum de substanţe de genul pacienţi cu consum de droguri intravenoase, pacienţi cu alte boli care pot fi puse în legătură cu aşa ceva, pacienţi cu boli hepatice în sine, pe lângă testarea la femeile gravide. Deci, există protocoale de testare adecvate fiecărei situaţii. 

Şi la acest moment prin existenţa programelor şi protocoalelor naţionale de tratament pentru hepatitele cronice virale, de exemplu pentru hepatitele cu virus hepatitic C, tratamentul şi programele au fost foarte bine conduse, astfel încât în acest moment cazurile noi de infectare cu virus hepatic C sunt foarte puţine şi beneficiază de tratamente imediat. Ceea ce este un lucru foarte bun”, a subliniat prof. dr. Simin Aysel Florescu, cadru didactic la UMF ,,Carol Davila” şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti.

În privinţa infecţiei cu virusurile hepatitice B, situaţia noastră din punct de vedere al nivelului endemic al infecţiei nu este chiar foarte bună, pentru că ne menţinem la un nivel destul de ridicat.

,,În statistici există foarte mulţi pacienţi destul de tineri, cu forme extrem de uşoare, deci cu forme chiar oculte, care merg cu viremii joase o perioadă lungă de timp, cred că  asta reprezintă de fapt cea mai mare parte a numărului de pacienţi la acest moment, însă e de dorit şi scăderea acestui număr de pacienţi cu infecţie cu virus hepatitic B. Şi din păcate, ţara noastră prezintă încă un număr semnificativ de pacienţi cu co-infecţii cu virus hepatitic B şi Delta. Suntem printre ţările cred cu cel mai mare număr din Europa cu acest tip de co-infecţie şi care spre deosebire de celelalte două tipuri, de infecţiile cu virus hepatic C sau numai cu virus B, sunt mai greu de tratat”, a atras atenţia medicul infecţionist.

Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia pacienţilor din România cu hepatită B plus Delta, în cadrul dezbaterii Intellectual Property and New Health Challenges, manifestare care face parte din seria conferinţelor 360APT, Acces, Politici şi Terapii.

,,Important este să nu lăsăm niciun pacient cu hepatită B plus Delta depistat şi abandonat. E păcat, să nu aibă pacienţii acces, pentru că medicii îşi doresc să ajute, cred că şi autorităţile au arătat deschidere în ultimii ani. Sper să fie doar un blocaj de moment şi să ne grăbim pentru că au trecut aproape 9 luni că de când s-a aprobat noua terapie”, a spus Marinela Debu, preşedintele APAH-RO pentru 360medical.ro.

Medicul infecţionist a explicat că virusul hepatitic Delta sau D este cel care apare întotdeauna într-o infecţie concomitentă cu virusul hepatitic B. Infecţiile de virus B cu Delta pot fi co-infecţii, adică pacienţii să infecteze simultan cu cele două tipuri de virusuri sau suprainfecţii cu Delta pe o infecţie anterioară cu virus hepatitic B.

,,Aşa apar: ori amândouă deodată, ori Delta peste un B. Tratamentul este mult mai dificil în acest caz. Până în urmă cu câţiva ani singurul tratament disponibil era cel cu interferon, pe o durată destul de lungă de timp, cu un răspuns destul de modest la aceşti pacienţi, cu o eficienţă destul de redusă, şi bineînţeles cu un număr mare de efecte secundare care de multe ori chiar determinau oprirea tratamentului, datorită severităţii lor. Greu de tolerat şi, mă rog, toate complicaţiile unui tratament cu interferon.

De câţiva ani există disponibil un alt tratament, care pare a avea rezultate mai bune pentru aceste infecţii duble de virus hepatitic B cu Delta, iar studiile clinice făcute până acum şi care au avut o durată de tratament cam de 2 ani, cu evaluări succesive, a arătat o rată destul de bună de vindecare a acestor pacienţi. Singura problemă este că deocamdată, cel puţin în Europa ca şi în State, nu avem o durată determinată a tratamentului, stabilită prin protocoale, urmează probabil ghidul şi protocoale la nivel european şi internaţional, care să ne dea o durată a tratamentului pentru ca să poată beneficia mai mulţi pacienţi, şi cei de după studii, deci cei care ar intra în tratament, să zic, de rutină, să poată beneficia de această medicaţie. Din câte ştiu eu există pregătiri pentru a intra şi în protocoalele de tratament din România această medicaţie”, a spus prof. dr. Simin Aysel Florescu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti a subliniat referindu-se la tratamentul inovator pentru hepatita Delta în combinaţie cu B că rezultatele sunt promiţătoare şi că progresia către fibroză şi ciroză hepatică este mult încetinită, dacă nu oprită la aceşti pacienţi.

,,Viremiile, atât pentru B cât şi pentru Delta scad, deci lucrurile par a sta la un nivel acceptabil”, a afirmat medicul infecţionist.

viewscnt