Medicul român Horaţiu Coman, care profesează de mulţi ani la Spitalul Martin Luther din Bochum, a explicat, într-un interviu acordat 360medical.ro, care sunt principalele diferenţe între sistemul medical românesc şi cel din statele occidentale. Dr. Horaţiu Coman consideră că, spre deosebire de România, sistemul medical din statele vestice le oferă medicilor români posibilităţi mult mai mari de a avansa profesional şi ierarhic, deoarece este bazat pe meritocraţie.
Medicul a mai explicat că sistemul medical occidental este bazat pe competiţie, atât între spitale, cât şi între casele de asigurări de sănătate, în timp ce medicii din România se confruntă cu multe limite financiare.
Dr. Horaţiu Coman consideră că medicii români sunt foarte bine pregătiţi şi că, dacă avea la dispoziţie în România tehnologia şi susţinerea financiară din Occident, ar avea rezultate chiar mai bune decât cele din sistemele medicale vestice, deoarece “fiind latini, punem mai mult suflet în tot ceea ce facem”.
Interviul complet acordat 360medical.ro de către medicul Horaţiu Coman.
Sunt foarte mulţi medici români plecaţi să profeseze în străinătate, dumneavoastră sunteţi unul dintre ei. Sunt bine pregătiţi medicii români, sunt competitivă pe plan internaţional?
Şcoala medicală românească a dat mereu medici buni. Am spus şi cu alte ocazii, dacă medicii români ar avea la dispoziţie tehnologia vestică şi susţinerea financiară pe domeniul medical al celor din Vest, am avea rezultate mult peste ce se întâmplă acolo.
Noi, fiind latini, punem mai mult suflet în tot ceea ce facem. N-am auzit – şi cunosc zeci de medici care îmi sunt prieteni, sau prieteni ai prietenilor – despre medici români care să se facă de ruşine plecând din România.
Sigur, există şi excepţii, dar în marea lor majoritate îşi reprezintă ţara cu brio acolo unde se duc şi sunt apreciaţi.
Ca dovadă, într-un timp foarte scurt poţi să faci paşi ierarhici, profesionali extraordinari, paşi pe care poate în România nu-i faci, pentru că meritocraţia este cea care triază acolo, într-adevăr. Şi medicii români ajung în vârf.
Vorbeaţi de meritocraţie ca diferenţă între sistemul medical din Occident şi cel românesc. Ce alte diferenţe sunt? Ce are sistemul vestic în plus faţă de cel medical românesc?
În primul rând, modul în care este organizată plata sistemului medical. În Germania, există mai multe variante de asigurări: este o asigurare de bază, este o asigurare semi-privată – în care, pe lângă asigurarea de bază, mai optezi pentru un surplus în cazul în care intervine un tratament intraspitalicesc şi trebuie să rămâi internat o perioadă de timp – şi există asigurările private.
Toţi cetăţenii din Germania sun obligaţi să aibă o variantă de asigurare medicală. Tipul de asigurare este dat de venitul fiecăruia.
Pornind de la acest sistem - care funcţionează foarte bine, din punctul meu de vedere, pentru că toată lumea este asigurată -, în momentul în care aceşti pacienţi ajung în situaţia în care trebuie să fie internaţi în spital, toate manevrele care le sunt efectuate pacienţilor respectivi sunt decontate de către casele de asigurări.
Şi spun case pentru că nu este o singură casă, ci sunt circa 280 de case care sunt în competiţie pe piaţă, cu mai mulţi sau mai puţini asiguraţi în portofoliu. Această competiţie creşte şi calitatea actului medical.
Spitalele, la rândul lor, încearcă să atragă mai mulţi pacienţi, oferind tratamente tot mai bune şi ştiind că tot ceea ce li se oferă pacienţilor le este decontat de către casa de asigurare. Aceasta este prima diferenţă majoră.
Pornind de aici, şi medicii având garanţia unui salariu care să-i liniştească, se dezvoltă echipele, pentru că interesul este ca echipa să funcţioneze.
În cazul în care cineva din echipă lipseşte, lucrurile trebuie să meargă mai departe. Funcţionează secţia, funcţionează spitalul, toate merg înainte, pacienţii sunt mulţumiţi.
Cam acestea ar fi principalele lucruri care diferă radical faţă de sistemul românesc.
Desigur, sistemul german nu este perfect, suferă şi el, dar te loveşti de cu totul alte probleme. Acolo încerci să asiguri un echilibru între costuri şi veniturile pe care le ai, trebuie să gândeşti şi în termeni economici, pentru că, inevitabil, medicina are şi o parte economică, dar fără a fi în dauna pacientului.
Aici, din păcate, medicii se luptă cu mult prea multe limite financiare – şi nu mă refer la salarii, pentru că acest aspect a fost, cât de cât, rezolvat.
Mă refer la materiale. Putem să luăm angiograf, putem să luăm CT-uri, putem să luăm foarte multă aparatură, dar dacă materialele consumabile, de care avem nevoie în practica zilnică, nu ne sunt puse la dispoziţie, le folosim degeaba.
Este ca şi cum cumpărăm cea mai scumpă maşină, dar nu avem benzină să îi punem în rezervor.
Sunt mari diferenţe între spitalele din România. Care este explicaţia – ţine mai mult de organizare, de medici, de finanţare?
Puţin din toate. Categoric, organizarea este cea care contează – de la cap porneşte totul. Dacă este un cap luminat în frunte, care are o viziune şi care are şi susţinere financiară, sigur că lucrurile se mişcă. Anul trecut am văzut un film care arăta cum arăta spitalul din Suceava acum 10 ani şi cum arată acum: este fantastic.
Vă spun sincer, sunt de mulţi ani în Germania şi sunt spitale în Germania care nu arată cum arată spitalul din Suceava, în care su există atâta aparatură performantă cum este în spitalul din Suceava. Deci este de admirat ceea ce se întâmplă la Suceava.
Interviul a fost acordat în marja primului Simpozion regional multidisciplinar de tehnici endovasculare, organizat în perioada 4-5 aprilie 2019 la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România (SNRIR), în parteneriat cu Academia de Ştiinte Medicale şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi.
