Israel, prima ţară din lume care administrează a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la persoanele peste 50 de ani

Israel, prima ţară din lume care administrează a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la persoanele peste 50 de ani

Israel nu doar că a reuşit să aibă cea mai mare rată de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, dar demonstrează acum cu cifre că vaccinurile COVID sunt eficiente. Mai mult, a devenit prima ţară din lume care administrează a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la persoanele cu vârste peste 50 de ani. Potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii israelian, vârstnicii nevaccinaţi au de peste cinci ori mai multe şanse de a experimenta un caz sever de COVID-19 decât cei imunizaţi.

Numărul infecţiilor cu noul coronavirus este în Israel de 934.896, iar al deceselor  cauzate de COVID-19 este de 6.622. Începând cu 8 august, Israel a înregistrat 85,6 cazuri severe de COVID-19 la 100.000 de persoane în rândul celor nevaccinaţi cu vârsta peste 60 de ani, comparativ cu 16,3 la 100.000 de persoane din rândul celor complet vaccinaţi.

În cazul persoanelor cu vârsta sub 60 de ani, rata formelor severe de COVID-19 în rândul persoanelor nevaccinate a fost de 1,4 cazuri la 100.000 de persoane - de 2,8 ori mai mult decât 0,5 la 100.000 în rândul celor care au primit două doze de vaccin.

În cazul celor cu vârste cuprinse între 60 şi 69 de ani, există 43,4 cazuri la 100.000 dintre cei nevaccinaţi, spre deosebire de doar 6,5 pentru cei complet vaccinaţi. Acest lucru creşte la 65 pentru nevaccinaţi şi, respectiv, 16 cazuri pentru vaccinaţii cu vârsta cuprinsă între 70-79 şi la 227,8 şi  respectiv 33,1 pentru cei cu vârste între 80-89.

Prof. Ran Balicer, preşedintele grupului de experţi israelieni pe COVID-19, a declarat că „nu există nicio îndoială” că persoanele care nu sunt vaccinate prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli severe din cauza COVID-19.

„Când te uiţi la israelieni cu vârsta peste 60 de ani şi examinezi ratele de forme severe - nu cifre, rate, ceea ce înseamnă numărul de cazuri de COVID-19 pe un anumit număr de populaţie - atunci ceea ce vezi este că printre cei care nu sunt vaccinaţi, există o rată considerabil mai mare de forme severe decât în ​​rândul celor vaccinaţi ”, a explicat prof. dr. Balicer.

,,Deşi eficacitatea vaccinului COVID-19 s-ar putea să fi scăzut oarecum în ultimele luni, cei care sunt vaccinaţi sunt protejaţi de cinci până la 10 ori mai mult decât cei care nu pot sau nu doresc să primească vaccinul”, a declarat prof. Nadav Davidovitch, directorul Şcolii de Sănătate Publică de la Universitatea Ben-Gurion şi şeful Asociaţiei israeliene a Medicilor din Sănătatea Publică.

Medicii israelieni spun că e posibil ca varianta Delta mai infecţioasă să aibă, de asemenea, un impact asupra incidenţei cazurilor grave.În SUA, varianta Delta – inclusiv subtipurile sale- reprezintă în prezent peste 90% din toate cazurile raportate în fiecare zi. În România, tulpina Delta a apărut în 80% din cazuri la persoane nevaccinate, potrivit medicului Valeriu Gheorghiţă, fiind confirmate până acum peste 300 de cazuri cu această tulpină.

Israelul a început să ofere cea de-a treia doză de vaccin celor cu vârsta peste 50 de ani, după ce directorul general al Ministerului Sănătăţii, Nachman Ash, a acceptat recomandarea unui grup consultativ guvernamental de experţi în sănătate. Personalul medical şi cei cu boli subiacente, precum şi deţinuţii şi gardienii, vor fi, de asemenea, eligibili pentru rapel. Luna trecută, Israelul a devenit prima ţară din lume care a început să administreze cea de-a treia doză de vaccin celor care au peste 60 de ani.

viewscnt