Klaus Iohannis le-a cerut managerilor de spitale măsuri pentru a proteja personalul medical: “Nu trebuie să mai avem situaţii revoltătoare precum cea de la Suceava”

Klaus Iohannis le-a cerut managerilor de spitale măsuri pentru a proteja personalul medical: “Nu trebuie să mai avem situaţii revoltătoare precum cea de la Suceava”
martie 24 17:27 2020 Timp citire articol: 1 minut(e)

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut managerilor de spitale din România să protejeze personalul medical, să cumpere echipamente de protecţie şi să facă angajări, considerând că situația de la Spitalul Județean din Suceava, unde cel puțin 92 de cadre medicale sunt confirmate cu Covid-19, este “revoltătoare”.

“Vă rog să asiguraţi protejarea medicilor şi a personalului medical. Faceţi tot ce este necesar pentru a le asigura echipamentele. Testarea personalului medical trebuie să constituie o prioritate absolută”, a spus Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

“Vă spun că sub nicio formă nu trebuie să mai avem situaţii revoltătoare precum cea de la Spitalul Judeţean Suceava, sau de la Spitalul Gerota, sau, mai nou, Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti”, a completat președintele.

Șeful statului a cerut soluții pentru a acoperi deficitul de personal și a măsuri pentru a evita panica.

„Trebuie să acoperiţi deficitul de personal, în condiţiile instituite de Decretul Prezidenţial, cu posibilitatea angajării de personal medical. Puteţi să apelaţi la voluntari, la studenţi, la cadre medicale militare în rezervă. (…) Un lucru extrem de important este stăpânirea de sine. Evitaţi panica!”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Sănătăţii, Victor Costache, să implementeze rapid măsura prin care medicii să poată acorda consultaţii de la distanţă, prin telefon.

În România sunt în prezent 103 cadre medicale diagnosticate cu Covid-19, boala provocată de coronavirusul SARS-CoV-2,  arată datele Institutului National de Sănătate Publică.

Dintre cadrele medicale cu Covid-19, 43 sunt medici (din care 27 la Suceava), 45 sunt asistenți medicali (30 la Suceava), 14 infirmieri (13 la Suceava) și o îngrijitoare.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu