Marea Britanie ar putea organiza studii clinice “challenge” la începutul anului viitor, pentru a testa vaccinurile anti-Covid-19 cu voluntari infectaţi deliberat şi a afla care este cel mai eficient, potrivit publicaţiei internaţionale Financial Times, care citează surse apropiate proiectului.
Studiile “challenge” ar putea demara în ianuarie 2021 la o facilitate de carantină din Londra, fiind deja recrutaţi 2.000 de voluntari printr-un grup de loby american numit 1Day Sooner.
Potrivit publicaţiei menţionate, studiile vor fi finanţate de guvern şi ar putea fi supervizate de Imperial College London.
Nici guvernul britanic, nici Imperial College nu au confirmat oficial informaţia, dar nici nu au negat-o.
Însă organizaţia 1Day Sooner a felicitat autorităţile britanice şi a susţinut proiectul într-un comunicat citat de Reuters.
Toate studiile clinice organizate în Marea Britanie trebuie aprobate de Agenţia de Reglementare în domeniul Medicamentelor şi Produselor de Sănătate (MHRA) – echivalentul ANMDMR din România.
În industria farmaceutică au existat în ultimele luni discuţii despre posibilitatea de a infecta deliberat cu noul coronavirus voluntari vaccinaţi pentru a testa vaccinurile, dacă vor exista suficienţi voluntari şi dacă autorităţile de reglementare vor aproba astfel de studii clinice.
Proiectul descris de Financial Times prevede vaccinarea voluntarilor şi infectarea lor cu virusul SARS-CoV-2 după o anumită perioadă. Totuşi, nu este clar ce vacinuri ar putea fi incluse în aceste studii “challenge”.