Marile oraşe din România sunt fruntaşe la rata de vaccinare împotriva Covid-19, situaţie care explică, cel puţin parţial, scăderea rapidă a numărului de cazuri noi înregistrate la nivel naţional.
Marţi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a transmis noi informaţii privind evoluţia ratei de vaccinare pe judeţe şi mari oraşe.
"Pentru Bucureşti avem o rată de acoperire vaccinală de circa 33,8% din populaţia rezidentă şi, dacă eliminăm populaţia sub 16 ani, avem o rată de acoperire vaccinală în momentul de faţă în Bucureşti de 40%, ceea ce înseamnă o rată suficient de bună şi cred că acest lucru, cel puţin parţial, explică şi evoluţia favorabilă a pandemiei la nivel naţional", a afirmat dr. Gheorghiţă.
Populaţia de referinţă pentru aceste calcule este cea rezidentă, raportată de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Judeţul cu cea mai mare rată de vaccinare este Cluj, cu 30,2% din populaţia rezidentă imunizată cu cel puţin o doză de vaccin, oraşul Cluj-Napoca aând o rată de vaccinare de 40%.
Raportat la populaţia eligibilă, cu vârstya de cel puţin 16 ani, rata de acoperire vaccinală din judeţul Cluj este de 35,7%.
Următoarele judeţe în topul vaccinării sunt, de asemenea, cele care au oraşe mari, universitare: Sibiu (23,7% din populaţia rezidentă şi 28,9% din cea eligibilă), Braşov (23,65%/28,8%), Timiş (23,41%/27,8%) şi Constanţa (22,6%/27,38%).
La polul opus, Suceava este judeţul cu cea mai mică rată de vaccinare (10,47%/13%), urmat de Botoşani (11%/13,4%), Giurgiu (11,38%/13,51%), Bacău (11,48%/14,11%) şi Neamţ (11,9%/14,45%).
La nivel naţional, 18,5% din populaţia rezidentă a României a primit cel puţin o doză de vaccin, iar 12,5% dintre locuitori au schema de vaccinare completă.