Articol susținut de Sanador -
Maternitatea SANADOR, cea mai bună alegere pentru o experiență de neuitat

<div class="supratitlu">Articol susținut de Sanador -</div>Maternitatea SANADOR, cea mai bună alegere pentru o experiență de neuitat
noiembrie 05 13:09 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 5 minut(e)

Sarcina și nașterea unui copil sunt evenimente naturale pline de împlinire emoțională și de bucurie. Asistența medicală și urmărirea fătului în sarcină se adaptează nevoilor mamei și ale fătului din perioada de dinainte de naștere (perioada prenatală) și până în perioada de după naștere (perioada postnatală). Temerile apărute în sarcină sunt justificate de schimbările fizice și psihice care survin, dar și de schimbările de statut social, familial și parental.

Întotdeauna când se pune problema alegerii asistenței medicale pe perioada sarcinii, viitorii părinți se întreabă ce spital le poate oferi servicii medicale integrate, complete și de încredere pe tot parcursul evoluției sarcinii, la naștere, dar și după ce nou-născutul a venit pe lume. Dotările și localizarea maternității, dar și personalul medical al secțiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie cântăresc mult în decizia viitorilor părinți, pentru a avea siguranța că orice situație neprevăzută va fi gestionată cu competență și în siguranță.

De ce este importantă urmărirea medicală a sarcinii?

Pe perioada sarcinii, echipa medicală cu experiență vastă de la Maternitatea SANADOR le ajută pe viitoarele mame să monitorizeze buna dezvoltare a fătului și să identifice eventualele riscuri asociate sarcinii sau nașterii. Un mediu sigur, performant și prietenos este esențial pentru ca viitorii părinți să se bucure de unul dintre cele mai frumoase momente din viață.

Viața fătului începe cu 9 luni înainte de naștere, odată cu concepția. Din momentul concepției și până la naștere, se produc transformări majore, complexe, uimitoare, în urma cărora se constituie organismul nou-născutului cu toate componentele lui. Perioada prenatală este perioada de dinainte de naștere, care are o durată de 9 luni, fiind împărțită în 3 trimestre.

Ritmul dezvoltării fătului este extrem de rapid încă din primele trei luni din viață, atunci când se formează țesuturile și organele corpului. Ordinea apariției și dezvoltării organismului este foarte bine stabilită, în primul trimestru apărând organele vitale (inimă, plămâni, tub digestiv, sistem nervos).

Dezvoltarea normală și starea de sănătate a fătului trebuie atent monitorizate de medicul obstetrician în fiecare trimestru de sarcină. Analizele din timpul sarcinii și investigațiile prenatale (ecografie de morfologie și biometrie fetală, Dublu Test, Triplu Test, analize uzuale de sânge, urină și secreții vaginale, serologie pentru infecții HIV, sifilis, Toxoplasma, rubeola, Herpes, CMV) sunt recomandate de medicul specialist în obstetrică-ginecologie pentru a preveni și a evita riscurile, atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Decizii informate la Maternitatea SANADOR

Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat din România, pune la dispoziția viitoarelor mămici Maternitatea SANADOR, locul unde acestea pot beneficia de servicii complete de monitorizare a sarcinii, de asistență la naștere și de îngrijirea optimă a nou-născutului.

Experiența vastă a medicilor obstetricieni recomandă Maternitatea SANADOR. Aici, nașterea se desfășoară în condiții optime de temperatură, lumină și sunet, datorită existenței unor săli de nașteri moderne, încadrate în standardele internaționale de asepsie prin echipamentele performante, precum și prin centrala proprie de tratare a aerului.

Nașterea este un proces fiziologic și natural, care produce modificări neurovegetative, hormonale și metabolice, prin care fătul părăsește mediul intrauterin și se adaptează la mediul extern. Discuțiile specialiștilor cu gravidele permit, în primul rând, dezvoltarea unei înțelegeri și a unei toleranțe psihice pentru perioada de sarcină, inclusiv pentru momentul declanșării travaliului și pentru naștere.

În Maternitatea SANADOR, mamele beneficiază de consulturi prenatale și de o pregătire antepartum completă, prin intermediul căreia primesc de la medicii specialiști informații, sfaturi și recomandări cu privire la:

  • opțiunile de naștere (naturală sau chirurgicală prin efectuarea operației de cezariană);
  • opțiunile de anestezie și preanestezie din timpul travaliului pentru controlul durerii;
  • serviciile de consiliere psihologică ;
  • programarea oportună a momentului nașterii;
  • asistența medicală din timpul nașterii și a travaliului;
  • asistența medicală de după naștere;
  • alăptarea și îngrijirea nou-născutului.

De ce să alegi o secție de neonatologie performantă?

La naștere, copii se pot afla la diferite niveluri de maturitate organică, fiziologică și adaptativă, în funcție de greutate, de înălțime sau de vârsta de dezvoltare intrauterină. În mod normal, dezvoltarea intrauterină eutrofică este una armonioasă, pentru ca nou-născutul la termen (9 luni) să aibă o greutate de aproximativ 3.500 de grame și o lungime de aproximativ 50 cm.

Nou-născuții distrofici (născuți la termen, dar incomplet maturizați), prematuri (născuți înainte de termen și dezvoltați precar) sau anormal dezvoltați (cu malformații, deficiențe organice sau neuropsihice) au nevoie de îngrijiri speciale, în cadrul Secției de Neonatologie sau în cadrul Secției de Terapie Intensivă Neonatală.

Departamentul de Terapie Intensivă Neonatală din Spitalul Clinic SANADOR oferă nou-născuților îngrijiri optime personalizate în funcție de nevoi și în funcție de gradul de prematuritate. Viața nou-născutului în primele zile trebuie să beneficieze de satisfacerea nevoilor fiziologice de hrană și căldură. Cu ajutorul echipamentelor moderne, deosebit de performante, personalul medical ajustează optim temperatura, umiditatea, nivelul de zgomot și gradul de luminozitate al mediului ambiant, astfel încât trecerea bruscă de la mediul intrauterin la cel extrauterin să nu afecteze buna dezvoltare a bebelușului.

Un status favorabil la momentul externării este obținut prin urmărirea medicală atentă, cât și prin implicarea parentală, mai ales a mamei pentru ca nou-născutul să beneficieze de un cadru afectiv, de căldură fizică și psihică. Acest lucru poate fi posibil la Maternitatea SANADOR prin sistemul de rooming-in.

Personalul medical dedicat, supraspecializat în îngrijirea nou-născuților de la Maternitatea SANADOR asigură monitorizarea atentă, permanentă a funcțiilor vitale, intervenind de fiecare dată când este nevoie de modificarea sau ajustarea tratamentului. Liniile de gardă sunt asigurate de medici cu o bogată experiență în coordonarea activității medicale din cadrul secției de nou-născuți. Asistentele medicale specializate în neonatologie și terapie intensivă neonatală sunt prezente în număr mare, raportul dintre nou-născuți și asistente fiind supraunitar.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu