Medicamente antidepresive clasice ar putea îmbunătăți tratamentele pentru cancer

Medicamente antidepresive clasice ar putea îmbunătăți tratamentele pentru cancer
octombrie 08 09:30 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Antidepresivele clasice ar putea ajuta la îmbunătățirea tratamentelor moderne pentru cancer. Ele au încetinit creșterea cancerelor pancreatice și de colon la șoareci și combinate cu imunoterapia, au oprit chiar creșterea cancerului pe termen lung.

În unele cazuri tumorile au dispărut complet, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Zurich. Concluziile lor vor fi acum testate în studiile clinice umane.

Serotonina este un neurotransmițător cunoscut și sub numele de hormonul fericirii din cauza efectelor sale benefice asupra dispoziției indivizilor. La persoanele depresive, concentrația de serotonină din creier este redusă. Hormonul influențează de asemenea, multe alte funcții în tot corpul.

Majoritatea serotoninei nu este localizată în creier, ci este stocată în trombocitele din sânge. Inhibitorii de recaptare ai serotoninei (ISRS), utilizați în tratarea depresiei, cresc nivelul de serotonină din creier dar scad serotonina periferică în trombocite.

Implicarea serotoninei în carcinogeneză este deja cunoscută. Până acum însă, mecanismele de bază au fost neclare. Acum, cercetătorii de la Universitatea din Zurich (UZH) și Spitalul Universitar din Zurich (USZ) au arătat că ISRS sau alte medicamente care scad nivelul serotoninei periferice pot încetini și creșterea cancerului la șoareci.

„Medicamentele care sunt deja aprobate pentru uz clinic ca antidepresive ar putea ajuta la îmbunătățirea tratamentului cancerelor pancreatice și colorectale incurabile până acum”, spune Pierre-Alain Clavien, directorul Departamentului de Chirurgie și Transplant.

Deși tratamente noi și eficiente, cum ar fi anticorpii țintiți sau imunoterapiile sunt disponibile de mai mulți ani, majoritatea pacienților cu tumori abdominale în stadiu avansat, cum ar fi cancerul de colon sau pancreatic, mor în câțiva ani de la diagnosticare.

O problemă ar fi aceea că celulele tumorale devin rezistente la medicamente în timp și nu mai sunt recunoscute de sistemul imunitar. Acum, grupul de cercetare condus de Pierre-Alain Clavien și Anurag Gupta a descoperit rolul pe care serotonina îl joacă în mecanismul de rezistență a celulelor tumorale.

Celulele canceroase folosesc serotonina pentru a stimula producerea unei molecule imunoinhibitoare, cunoscută sub numele de PD-L1. Această moleculă se leagă de celulele T “ucigașe”, un tip specific de celulă imună care recunoaște și elimină celulele tumorale făcându-le disfuncționale.

Celulele canceroase evită astfel să fie distruse de sistemul imunitar. În experimentele cu șoareci, cercetătorii au reușit să demonstreze că ISRS,  inhibitorii periferici ai sintezei serotoninei, împiedică acest mecanism.

„Această clasă de antidepresive și alte blocante de serotonină fac ca celulele imune să recunoască din nou celulele tumorale și să le elimine eficient. Acest lucru a încetinit creșterea cancerului de colon și pancreatic la șoareci”, spune Clavien.

PD-L1, prin care serotonina își exercită efectul, este ținta imunoterapiilor moderne, numite și inhibitori ai punctului de control imunitar. În etapa următoare, cercetătorii au testat o abordare de tratament dublu la șoareci. Ei au combinat imunoterapia, care crește activitatea celulelor T “ucigașe”, cu medicamente care reduc serotonina periferică. Rezultatele au fost impresionante, creșterea cancerului a fost suprimată pe termen lung iar la unii șoareci tumorile au dispărut complet.

„Rezultatele noastre oferă speranță pacienților cu cancer, deoarece medicamentele folosite în studiu sunt deja aprobate pentru uz clinic. Testarea în studiile clinice a unor astfel de combinații de medicamente la pacienții cu cancer poate fi accelerată datorită siguranței și eficacității cunoscute a medicamentelor”, mai spune Pierre-Alain Clavien.

Cercetarea a apărut în luna septembrie, în Science Translational Medicine.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu