Medicul Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat Andrei Baciu, numiți oficial la conducerea comitetului național pentru vaccinarea anti-Covid-19

Medicul Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat Andrei Baciu, numiți oficial la conducerea comitetului național pentru vaccinarea anti-Covid-19
noiembrie 23 16:22 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

Medicul militar Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat Andrei Baciu din Ministerul Sănătății au fost numiți oficial luni la conducerea comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.

Numirea a fost făcută prin decizii ale premierului, semnate în 20 noiembrie și intrate în vigoare în 23 noiembrie.

Astfel, medicul militar Valeriu Gheorghiță este președintele comitetului, iar Andrei Baciu este vicepreședinte.

Un memorandum aprobat miercuri de guvern prevede că vaccinarea anti-Covid-19 din România va fi coordonată de un comitet național înființat special pentru acest scop, la propunerea Ministerului Sănătății.

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a secretariatului general al guvernului și coordonarea prim-ministrului.

Comitetul național va prezenta săptămâna aceasta strategia și planul de acțiune privind vaccinarea anti-Covid-19 și va realiza implementarea acestora.

Comitetul este condus de un președinte desemnat prin decizie a premierului, iar activitățile desfășurate vor fi organizate pe trei domenii prioritare: comunicare, logistică și activitate medicală (vaccinarea propriu-zisă și monitorizarea reacțiilor adverse postvaccinale).

Rolul Comitetului este de a organiza și coordona activitățile privind vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, pe următoarele tipuri de responsabilitate: informare și comunicare pentru personalul medico-sanitar și populația generală, organizarea centrelor de vaccinare și coordonarea derulării activității acestora, asigurarea procesului logistic necesar desfășurării activităților aferente procesului de vaccinare, identificarea nevoii de resurse umane necesare pentru echipele de vaccinare și elaborarea de proceduri de lucru necesare implementării în mod unitar a activităților legate de procesul de vaccinare.

Activitățile din cadrul comitetului vor fi desfășurate de reprezentanți ai instituțiilor implicate: din cadrul Ministerul Sănătății și a instituțiilor din subordine, în coordonarea și sub autoritatea ministerului, cu rol în sănătatea publică (INSP, ANMDMR), Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, precum și reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România și organizațiilor profesionale de profil.

La lucrările comitetului participă și consilierul de stat din cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului cu atribuții în domeniul sănătății și consilierulul de stat din cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, purtătorul de cuvânt al guvernului.

scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu