MedLife mai ia împrumuturi de 15 milioane euro de la bănci pentru noi achiziții

MedLife mai ia împrumuturi de 15 milioane euro de la bănci pentru noi achiziții
iunie 10 08:02 2019 Timp citire articol: 1 minut(e)

Conducerea companiei private de servicii medicale MedLife, controlată de familia Marcu, solicită acționarilor extinderea unei linii de credit de la un sindicat de bănci cu 15 milioane euro, în principal pentru noi achiziții, arată un anunț transmis Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, acționarii companiei urmează să decidă dacă vor aproba împuternicirea conducerii companiei de a negocia majorarea limitei de credit acordate în baza unui contract de facilitate de credit sindicalizat încheiat la data de 31 octombrie 2018, “până la un prag maximal de 90 milioane euro, prelungirea duratei de rambursare ale facilităților existente”.

“Consiliul de Administrație MedLife își propune majorarea limitei de credit cu 15 milioane de euro. Potrivit reprezentanților companiei, la această majorare se vor adăuga alte lichidități proprii ale companiei, până la valoarea totală de 20 milioane de euro, obiectivul principal al acestei acțiuni fiind dezvoltarea programului de achiziții și extinderea națională și internațională”, arată un alt anunț al companiei.

MedLife a înregistrat în primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 112,6 milioane lei (23,7 milioane euro), în creștere cu 8% față de aceeași perioadă din 2018, însăa trecut pe pierderi, cu un rezultat negativ de circa 1 milion lei, potrivit raportului financiar al grupului.

Compania MedLife este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare totală de piață de 686,5 milioane lei (145 milioane euro), calculat la ultimul preț de închidere a ședinței bursiere.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu