Doar 25 de minute de mers lent pe jos, pe zi, par a fi suficiente pentru a contracara efectele fizice dăunătoare ale repausului la pat asupra pacienţilor vârstnici din spitale, constată o analiză bazată pe datele dovezilor disponibile şi publicată joi, online, în British Journal of Sports Medicine.
Pentru îmbunătăţiri optime ale funcţiei fizice, cel mai eficient ar fi mersul pe jos pentru o durată de aproximativ 50 de minute pe zi de mers lent, sau aproximativ 40 de minute de activităţi fizice combinate, cum ar fi 20 de minute de exerciţii de rezistenţă cu aproximativ 20 de minute de activitate aerobică, indică analiza.
Dar este posibil să existe un efect de prag, fără beneficii clare pentru „doze" de peste 90 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate uşoară, sau 60 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate moderată, se arată în studiu.
Persoanele în vârstă internate în spital, chiar şi cele care pot merge singure, îşi petrec cea mai mare parte a stând în pat. Dar acest nivel de inactivitate poate provoca „sindromul post-şedere în spital" - o perioadă de vulnerabilitate după externare, asociată cu o depreciere generală a condiţiei fizice.
Dacă nu este gestionată în mod activ, condiţia poate avea diverse consecinţe, inclusiv reinternarea, dizabilitatea, nevoia de îngrijire la azil, boala sau decesul, subliniază cercetătorii.
Cercetările publicate recent indică faptul că scoaterea din pat şi mişcarea pacienţilor mai în vârstă din spital poate ajuta la evitarea declinului fizic, dar nu a fost clar ce tip de activitate sau cât de multă activitate ar putea fi cea mai eficientă.
În încercarea de a afla, cercetătorii au căutat studii clinice publicate care au implicat persoane cu vârsta de peste 50 de ani care au fost internate în spital pentru o boală gravă şi cărora li s-a prescris orice formă de activitate fizică în timpul spitalizării.
Ei au inclus doar acele studii care au implicat un grup de comparaţie care a primit îngrijire obişnuită sau un alt tip de activitate fizică; care au evaluat modificările în capacitatea funcţională - capacitatea de a efectua activităţile de rutină din viaţa de zi cu zi, de exemplu - şi care au înregistrat orice consecinţe negative, la externare sau la orice punct de monitorizare ulterioară.
Au fost incluse 19 studii clinice dintr-un grup iniţial de 44, care au implicat 3.842 de participanţi şi au fost publicate între 2000 şi 2022.
Analiza finală a inclus 3.783 de participanţi, dintre care peste jumătate (2.087; 55%) erau femei, cu vârste cuprinse între 55 şi 87.
Durata medie a şederii lor în spital a fost de 7 zile; iar perioada medie de monitorizare după externare a fost de 68 de zile.
După analizarea rezultatelor studiilor s-a evidenţiat faptul că doza minimă necesară pentru a contracara efectele repausului la pat şi pentru a îmbunătăţi capacitatea funcţională a pacienţilor vârstnici internaţi a fost estimată la aproximativ 40 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate uşoară, sau la aproximativ 25 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate moderată.
Doza optimă a fost estimată la 70 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate uşoară, sau la aproximativ 40 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate moderată.
Nu a existat niciun beneficiu clar pentru doze de peste 90 de minute pe zi de intensitate uşoară, sau 60 de minute pe zi de activitate fizică de intensitate moderată, ceea ce sugerează un efect de prag.
În ceea ce priveşte cel mai bun tip de activitate fizică pentru a preveni declinul fizic, o combinaţie de activităţi fizice în orice sesiune zilnică şi mersul pe jos în ritm lent au fost considerate cele mai eficiente.
Numai mersul pe jos a avut o eficienţă de peste 80%, doza optimă fiind atinsă la aproximativ 50 de minute pe zi, iar doza minimă eficientă fiind atinsă la 25 de minute pe zi.
Analiza a arătat că eficacitatea intervenţiilor de activitate fizică a crescut de la internare până la externare, atingând un maximum la aproximativ 19 zile după externare.
Rata de cădere, cea mai frecventă apariţie după externare, a fost similară în rândul grupurilor de intervenţie şi de comparaţie, dar cei cărora li s-a prescris activitate fizică au avut mai puţine consecinţe adverse, în general, decât cei cărora li s-a acordat îngrijire obişnuită.
Cercetătorii recunosc faptul că au existat puţine informaţii privind frecvenţa monitorizării după externare şi că au fost incluşi doar participanţii care puteau să se deplaseze fără ajutor, ambele aspecte putând slăbi constatările şi limitând aplicabilitatea lor mai largă.
Totuşi, autorii subliniază faptul că, „se preconizează că adulţii în vârstă vor reprezenta mai mult de 60% din totalul populaţiei de pacienţi internaţi în spitale până în 2030. Pe baza dovezilor existente până în prezent, această analiză a arătat tipul şi doza optimă de activitate fizică necesară pentru a preveni declinul funcţional şi a reduce evenimentele adverse la adulţii în vârstă internaţi în spital".
„Dacă se oferă cea mai puternică intervenţie [mersul pe jos], efectele benefice ale programelor de activitate fizică supravegheată în spital pot fi maximizate cu doar aproximativ 25 de minute/zi de mers pe jos în ritm lent, o ţintă realizabilă pentru majoritatea adulţilor în vârstă spitalizaţi", concluzionează autorii analizei.
Această meta-analiză furnizează informaţii esenţiale pentru a susţine utilizarea activităţii fizice ca parte esenţială a rutinei zilnice a adulţilor în vârstă spitalizaţi în stare acută, au subliniat ei.
