Metodologia pentru autorizarea spitalelor private, schimbată la un an după ce a intrat în vigoare
Peste 300 de spitale private aflate în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru servicii de spitalizare, arată datele oficiale. De altfel, serviciile private de sănătate au crescut rapid în ultimele decenii, ajungând o prezență importantă în sistemul medical românesc. În urmă cu un an, Ministerul Sănătății a aprobat o metodologie de autorizare a înființării spitalelor private, care prevede atât condițiile pe care trebuie să le îndeplinească unitățile medicale pentru a putea funcțional legal, cât și termene clare în care autorizația se acordă în cazul în care dosarul este complet. Între timp, ministerul a elaborat o nouă metodologie, care urmează să o înlocuiască pe cea în vigoare și conține mai multe modificări, în special privind documentația de autorizare.
Proiectul noii metodologii este cuprins într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătății, care urmează să înlocuiască ordinul ministrului Sănătății nr. 3.473/2023 (care se va abroga).
Potrivit proiectului, pentru autorizarea înființării unui spital privat, solicitantul trebuie să transmită Ministerului Sănătăţii un dosar cu opt documente, ca și în prezent, dar există modificări față de documentele actuale.
Astfel, sunt menținute solicitarea reprezentantului legal (cu număr de înregistrare, elementele de identificare şi date de contact), actul de înfiinţare sau de constituire a entității juridice (firmă, asociație etc), actele care dovedesc proprietatea sau dreptul de folosinţă asupra spaţiului în care funcţionează spitalul privat, hotărârea organelor de conducere a entității juridice prin care solicită înfiinţarea spitalului, notificarea de asistenţă de specialitate de sănătate publică a conformităţii şi referatul de evaluare aferent (documente emise de DSP-uri) și studiul de impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi/sau asupra mediului (dacă a fost solicitat de către DSP).
În schimb, actul prin care se adeverește că solicitantul are ca domeniu de activitate în actul de înființare și activitățile pentru care solicită avizarea este înlocuit de un document care dovedește că domeniul de activitate a solicitantului este asistența medicală spitalicească (cod CAEN 8610).
În plus, pentru autorizare nu se va mai solicita neapărat certificatul de urbanism, ca în prezent, ci un document “emis de instituții publice abilitate din care să rezulte destinația imobilului în vederea desfășurării activității spitalicești”.
După depunerea dosarului, structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii urmează să verifice documentele primite.
Dacă documentaţia este completă, “în termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea acesteia la nivelul structurii de specialitate cu atribuţii în domeniu din cadrul Ministerului Sănătăţii, se emite avizul pentru înfiinţarea spitalului privat, pentru structura organizatorică a spitalului, pentru modificarea acesteia, după caz, în vederea comunicării”, prevede proiectul, care menține reglementările actuale.
În situația în care documentaţia este incompletă sau are neclarităţi, angajații Ministerului Sănătății trebuie să solicite completări sau clarificări în termen de 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
Ca noutate față de reglementările actuale, proiectul prevede că, în cazul în care documentația nu respectă prevederile legale, solicitarea se respinge şi “se comunică solicitantului un înscris în acest sens, în termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, cu indicarea prevederilor legale incidente care nu sunt respectate de către solicitant”.
În prezent, conform ordinului ministrului Sănătății nr. 3.473/2023, în cazul netransmiterii unui răspuns în termen de 30 de zile lucrătoare, documentaţia depusă se consideră neconformă şi propunerea pentru avizarea înfiinţării spitalului privat, avizarea structurii organizatorice, precum şi avizarea modificării acesteia, după caz, se respinge şi se comunică solicitantului un înscris în acest sens, cu precizarea neconformităţilor constatate”.
După ce se obține avizul de înființare, reprezentanții spitalului privat trebuie să solicite Ministerului Sănătății și avizarea structurii organizatorice a unității medicale.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.