Miliardarii americani investesc sume tot mai mari în cercetarea medicală, în încercarea de a grăbi descoperirea unor noi terapii

Miliardarii americani investesc sume tot mai mari în cercetarea medicală, în încercarea de a grăbi descoperirea unor noi terapii
ianuarie 11 11:54 2019 Timp citire articol: 3 minut(e)

Unii dintre cei mai bogați oameni din Statele Unite au anunțat investiții de miliarde de dolari în ultimii ani în cercetarea medicală, în încercarea de a grăbi descoperirea unor noi terapii pentru bolile care afectează în prezent omenirea.

Cele mai mari investiții în cercetarea medicală au fost anunțate de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, care împreună cu soția sa, Priscilla Chan, a lansat în 2016 “Chan Zuckerberg Initiative” (CZI), cu scopul de a dona 3 miliarde de dolari pentru a finanța un program extrem de ambițios, menit “să vindece toate bolile”.

Priscilla Chan, un medic pediatru, a explicat că ținta inițiativei nu este de a se ajunge la evitarea îmbolnăvirilor, un obiectiv imposibil de atins, ci de a reduce semnificativ frecvența și gravitatea îmbolnăvirilor, potrivit businessinsider.com.

Zuckerberg a vândut aproape 30 de milioane de acțiuni ale companiei Facebook pentru a finanța inițiativa sa în domeniul medical, care a ajuns între timp la circa 5 miliarde dolari și a început deja să finanțeze proiecte importante.

În 2017, organizația care gestionează inițiativa lui Mark Zuckerberg a fondat o societate non-profit numită Biohub, care a acordat o finanțare de 50 milioane dolari unui grup de 47 de oameni de știință și ingineri de la prestigioase universități americane.

Proiectul lui  Mark Zuckerberg a fost privit cu scepticism la început în Statele Unite, însă alți miliardari au salutat inițiativa.

“Există aspirații și există proiecte, iar proiectele sunt diferite din punctul de vedere al gradului de realism și al posibilității de concretizare”, a declarat recent miliardarul Bill Gates pentru The New Yorker, comentând inițiativa lui Mark Zuckerberg.

Bill Gates este, de altfel, un mare filantrop și finanțează, de asemenea, cercetări în domeniul medical.

Anul trecut, Gates și președintele Estée Lauder, Leonard Lauder, au anunțat că vor acorda 30 milioane dolari în următorii trei ani pentru a încuraja dezvoltarea de noi teste pentru diagnosticarea timpurie a maladiei Alzheimer.

Anunțul a fost făcut la lansarea programului “Diagnostics Accelerator” și vine după ce, în noiembrie 2017, Bill Gates a realizat o investiție personală de 50 milioane dolari în Dementia Discovery Fund (DDF), un fond de investiții dedicat găsirii unor noi metode pentru prevenirea și tratarea demenței – în principal a maladiei Alzheimer.

DDF, fondat la inițiativa fostului premier britanic David Cameron, propune să realizeze o conlucrare între autoritățile guvernamentale, sectorul farmaceutic și organizațiile caritabile.

Bill Gates a menționat că a decis să facă aceste investiții în urma unor experiențe personale cu membri ai familiei afectați de maladia Alzheimer.

Alzheimer, cea mai răspândită formă a demenței, afectează circa 50 de milioane de persoane în întreaga lume și ar putea afecta 131 de milioane de oameni în 2050, potrivit Alzheimer’s Disease International.

Gates și Lauder au oferit finanțarea inițială a Alzheimer’s Drug Discovery Foundation (ADDF), o fundație creată de Lauder, însă și alți filantropi și-au anunțat intenția să ofere bani pentru diagnosticarea timpurie a maladiei.

Fundația va oferi finanțare oamenilor de știință și medicilor din întreaga lume, care lucrează în instituții academice, organizații de caritate sau companii de biotehnologie.

Într-o postare pe blogul său, Bill Gates a afirmat că în viitor diagnosticarea Alzheimer va fi “atât de simplă precum luarea unei probe sânge la analizele medicale anuale”.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu