Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii au demarat controale la 5 companii private din sănătate în legătură cu suspiciuni privind decontarea serviciilor medicale

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii au demarat controale la 5 companii private din sănătate în legătură cu suspiciuni privind decontarea serviciilor medicale

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii au demarat controale la cinci operatori privaţi de servicii medicale pentru a verifica decontările de servicii medicale, în condiţiile în care există suspiciuni legate de decontări nejustificate, a anunţat luni ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"Nu toţi privaţii, dar vor fi controale făcute de Ministerul Finanţelor împreună cu Ministerul Sănătăţii pentru că sunt, se pare, o serie cheltuieli care se fac probabil altfel decât prevede legea. O să vedeţi exact când facem controlul", a spus Teodorovici, citat de Agerpres.

“Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătăţii le-a indicat. Sunt din zona privată. O să vedeţi exact care sunt şi concluziile controlului care este în derulare”, a completat el.

Controalele vizează modul în care sunt decontaţi banii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

"Se pare că sunt dublări de decontări de cheltuieli în această zonă. Pentru acelaşi tip intervenţii medicale se plătesc de mai multe ori aceste activităţi şi de către privat şi de către Casa de Sănătate. Deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel", a afirmat Teodorovici.

Ministrul consideră că este "imoral şi ilegal" ca o companie să taxeze pacientul şi apoi să deconteze serviciul prestat la CNAS.

viewscnt