Ministerul Sănătăţii a început să distribuie primele 330.000 de doze de vaccin gripal, din cele 3 milioane cumpărate

Ministerul Sănătăţii a început să distribuie primele 330.000 de doze de vaccin gripal, din cele 3 milioane cumpărate

Ministerul Sănătăţii a început să distribuie primele 330.000 de doze de vaccin gripal, din cele 3 milioane cumpărate pentru imunizarea grupelor la risc în sezonul 2020/2021.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal pentru sezonul 2020/2021, număr dublu faţă de sezonul precedent. Pentru sezonul gripal 2019/2020, Ministerul Sănătăţii a cumpărat 1,5 milioane de doze de vaccin gripal.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.

"Ministerul Sănătăţii a început distribuţia primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc", a precizat ministerul, într-un comunicat.

Anunţul vine după ce compania farmaceutică Mylan a precizat că a finalizat livrările pentru prima tranşă de vaccin gripal tetravalent în România, pentru sezonul gripal 2020-2021.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

"Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere", a declarat ministrul Nelu Tătatru, citat în comunicat.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

viewscnt