Ministerul Sănătăţii estimează că 6.000 de pacienţi cu accident vascular cerebral (AVC) vor beneficia în următorii doi ani de extinderea programului de tromboliză intravenoasă la nivel naţional, prin adăugarea a 33 de spitale care pot face astfel de intervenţii. Totuşi, cinci judeţe din România nu au spitale incluse în program.
Accidentul vascular cerebral reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România, reprezentând atât a doua cauză de mortalitate şi dizabilitate în rândul populaţiei.
Începand din acest an, Ministerul Sănătăţii a extins programul prin intermediul căruia pacienţii cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4,5 ore de la debutul primelor simptome, de la 10 spitale până la 43 de spitale, care se află în 36 de judeţe şi în Bucureşti.
Totuşi, în cinci judeţe din România, aflate în sudul şi sud-vestul ţării, nu se află niciun spital inclus în program: Ialomiţa, Călăraşi, Vâlcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin (conform hărţii de mai jos).
“Având în vedere această creştere a numărului de centre care pot efectua tratament prin tromboliză intravenoasă şi datele raportate de centrele care au derulat programul pilot AP-AVC în perioada 2015-2018, se estimează că în viitorii doi ani aproximativ 6.000 de pacienţi cu AVC ar putea beneficia de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecinţelor extrem de severe ale acestei afecţiuni”, a precizat vineri ministerul.
În perioada 2015-2018, Ministerul Sănătăţii a derulat programul pilot “Acţiunea Prioritară pentru Tratamentul Intervenţional al AVC”, în 10 spitale din ţară, prin intermediul căruia au fost trataţi 1.829 de pacienţi.
Programul a fost finanţat cu 12,8 milioane lei, tratamentul intervenţional al pacienţilor cu AVC fiind desfăşurat în zece spitale situate în Capitală şi în 6 judeţe.
Spitalele au fost propuse pentru adăugarea în program după ce Ministerul Sănătăţii a emis, în decembrie, o circulară către Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din judeţe, cu scopul de a identifica spitalele judeţene şi municipale care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a derula AP-AVC.
Criteriile principale avute în vedere au fost: existenţa unui serviciu de gardă de neurologie în regim de premanenţă, 7/7, 24/24, existenţa unui computer tomograf funcţional în regim de permanenţă şi existenţa unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanenţă.
Iniţial, pe listă au fost adăugate 31 de spitale în plus faţă de cele 10 spitale care au realizat până acum programul, însă ulterior lista a fost extinsă cu 33 de spitale.
La finalul anului trecut, Ministerul Sănătăţii a anunţat că intenţionează să extindă la nivel naţional programul de tromboliză intravenoasă pentru cazurile de AVC acut.
Ulterior, ministerul a realizat protocolul naţional de tratament intervenţional al accidentului vascular cerebral, care urmează să ghideze activitatea medicilor neurologi, radiologi şi de medicină de urgenţă din întreaga ţară, în vederea extinderii la nivel naţional a trombolizei intravenoase în cazurile de AVC acut.