Ministerul Sănătăţii lucrează la normele legii prevenţiei; se vor dezvolta şi registrele de diabet şi prediabet

Ministerul Sănătăţii lucrează la normele legii prevenţiei; se vor dezvolta şi registrele de diabet şi prediabet
noiembrie 23 15:12 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Comisia naţională de diabet, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lucrează în prezent la normele legii privind prevenţia diabetului.

Preşedintele Comisiei de diabet, nutriţie şi boli metabolice a Ministerului Sănătăţii, Anca Pantea – Stoian, a anunţat, miercuri, că, alături de legea prevenţiei, se vor dezvolta şi registrele pentru diabet şi prediabet.

„În acest moment, Comisia naţională de diabet, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lucrează pentru normele legii prevenţiei. Alături de legea prevenţiei se vor dezvolta şi cele două registre de diabet şi prediabet”, a precizat medicul, la ediţia a III-a a Forumului Român de Diabet, citat de Agerpres.

Proiectul este derulat într-un cadru de parteneriate între Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, asociaţii de pacienţi şi grupul de lucru pentru diabet al ARPIM.

Pantea – Stoian a precizat că România este printre puţinele ţări din Europa care tratează prediabetul.

De asemenea, oficialul din Sănătate a precizat că va fi recunoscut rolul nutriționiștilor și dieteticienilor în cadrul extins al screeningului prevenţiei şi al educaţiei terapeutice a pacientului cu diabet zaharat.

Ne dorim „să recunoaştem acest cluster de specialişti cât mai bine posibil” ca ei să fie recunoscuţi ca persoane educate medical şi arondate cabinetelor medicale și instituţiilor de sănătate, a explicat Pantea – Stoian.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu