Ministerul Sănătății: Rezultatele preliminare ale controlului arată că au fost respectate procedurile în cazul lui Ilie Balaci

Ministerul Sănătății: Rezultatele preliminare ale controlului arată că au fost respectate procedurile în cazul lui Ilie Balaci
octombrie 24 16:22 2018 1 minut(e)

Procedurile în efectuarea intervenţiilor medicale în cazul lui Ilie Balaci au fost respectate, potrivit rezultatelor preliminare ale verificărilor efectuate la Serviciul de Ambulanţă Craiova şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI.

”Rezultatele preliminare ale controalelor efectuate la Serviciul de Ambulanţă Craiova şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova relevă faptul că au fost respectate procedurile în efectuarea intervenţiilor medicale în cazul lui Ilie Balaci”, afirmă Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Potrivit ministerului, ambulanţele au fost dotate corespunzător, iar protocolul de resuscitare a fost respectat, fiind efectuată chiar o resuscitare prelungită.

O echipă de control a fost trimisă luni de Ministerul Sănătății la Craiova, pentru a verifica modul în care echipajele ambulanței au intervenit în cazul Ilie Balaci, după ce familia acestuia a ridicat suspiciuni în legătură cu intervenția echipajelor de urgență.

Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a încetat din viaţă duminică dimineaţă, la vârsta de 62 de ani.

Potrivit ISU Dolj, Balaci a fost găsit duminică dimineaţă acasă, în stop cardio-respirator, de un echipaj al Ambulanţei Dolj, care după ce a încercat câteva zeci de minute să îl resusciteze, a declarat decesul.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.