Ministerul Sănătății solicită CNA să analizeze o reclamă a unei clinici private suspectă de instigare la nerespectarea normelor sanitare

Ministerul Sănătății solicită CNA să analizeze o reclamă a unei clinici private suspectă de instigare la nerespectarea normelor sanitare
ianuarie 04 14:44 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Ministerul Sănătăţii a solicitat luni Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să analizeze o reclamă a unei clinici private difuzate la televiziuni, suspectată că ar instiga la încălcarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi protejarea sănătăţii comunităţii.

“Ministerul Sănătăţii a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului analiza şi impunerea măsurilor necesare, în conformitate cu prevederile legislative, pentru două comunicări publice difuzate în sfera vizualului care instigă la încălcarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi protejarea sănătăţii comunităţii”, a precizat ministerul, într-o informare transmisă presei.

Reclama semnalată de minister este a centrului privat de testare OK Medical și este suspectată că “induce publicului, în special celui tânăr, ideea falsă că ai acces în spaţii aglomerate închise, de exemplu concerte, fără mască de protecţie şi respectarea distanţării sociale, doar pe baza efectuării unui test RT-PCR”.

Ministerul dezaprobă și producţia tranamisă de TVR în noaptea de Revelion, care ar instiga la nesupunere faţă de măsurile de protecţie luate de autorităţi prin “discurs, mimică, mesajul transmis”.

“Ministerul Sănătăţii solicită păstrarea unei informări corecte şi bazate pe adevăr în interesul public şi îndeamnă la respectarea, în continuare, a tuturor măsurilor de protecţie şi igienă stabilite pentru limitarea infecţiei cu SARS-CoV-2”, mai arată instituția.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu