Ministerul Sănătății va acoperi integral costurile spitalelor private din România pentru asistența medicală acordată pacienților ajunși în stare critică

Ministerul Sănătății va acoperi integral costurile spitalelor private din România pentru asistența medicală acordată pacienților ajunși în stare critică
ianuarie 21 16:50 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

Ministerul Sănătății va acoperi integral costurile spitalelor private din România pentru asistența medicală acordată pacienților ajunși în stare critică la unitățile respective și pe care acestea sunt obligate prin lege să îi îngrijească, prevede un proiect de act normativ elaborat de instituție.

Propunerea se regăsește într-un proiect de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea 95/2006 prevede că “serviciile medicale private de urgență spitalicească au obligația de a stabiliza orice pacient care sosește în serviciul respectiv în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afecțiuni acute grave, indiferent de capacitatea financiară a acestuia de a achita costurile tratamentului și de calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital public, în condiții corespunzătoare, numai după stabilizarea funcțiilor vitale și acordarea tratamentului de urgență”.

Costurile sunt acoperite din sumele obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate, însă de multe ori acestea nu acoperă decât parțial costurile totale pentru asistența medicală acordată în cazuri critice.

Însă noul proiect prevede acoperirea tuturor acestor costuri din fonduri publice, diferența dintre costurile acoperite de casele de asigurări de sănătate și costurile totale urmând să fie acoperită din bugetul Ministerului Sănătății.

“Fondurile pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din sumele obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii”, prevede proiectul de act normativ, care introduce un nou alineat în articolul 111 din Legea 95/2006.

Lista spitalelor, a secţiilor din structura acestora, precum și detalierea cheltuielilor și modalitatea de distribuire a fondurilor prevăzute la alineatul propus mai sus urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Legislația actuală prevede că serviciile medicale private de urgență prespitalicească nu pot contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau activități care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie.

Potrivit reglementărilor actuale, serviciile medicale private spitalicești de urgență trebuie să respecte standardele minime impuse de Ministerul Sănătății pentru serviciile de urgență din spitalele publice.

Proiectul de ordonanță conține o altă prevedere favorabilă furnizorilor privați de servicii medicale din România.

Astfel, proiectul prevede că spitalele private vor putea furniza servicii medicale decontate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) în cadrul programele naționale de sănătate curative în condiții egale cu spitalele de stat.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu