Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, solicită demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, având în vedere funcţionarea „defectuoasă şi neîncrederea" publică generată de evenimentele din ultimele luni şi de anchetele aflate în derulare.
UPDATE ora 19:00
Doi medici, specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon" Bucureşti, au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.
Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul „Pantelimon", acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.
În dosar, a fost reţinută şi o asistentă medicală, acuzată de mărturie mincinoasă, informează Agerpres.
Ancheta în acest caz a fost demarată după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon" cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Comunicatul oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti:
„Ca urmare a interesului public manifestat în legătură cu dosarul privind decesele din Secţia ATI de la Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bucuresti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. şi P.M., având calitatea de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti.
Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoana care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vadită vulnerabilitate a victimei).
În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţa esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioada considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.
La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. si P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.
Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei.
Faţă de inculpatele M.M.A. şi P.M., precum şi faţă de suspecta C.M. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză urmează a fi sesizat judecatorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a celor doua inculpate pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
0ra 12:50
Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, solicită demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, având în vedere funcţionarea „defectuoasă şi neîncrederea" publică generată de evenimentele din ultimele luni şi de anchetele aflate în derulare.
„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru reuşita reformelor şi investiţiilor derulate de Ministerul Sănătăţii, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii dat publicităţii miercuri.
Miercuri, patru angajaţi ai Spitalului „Pantelimon" au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la audieri, în legătură cu decesele suspecte de la Secţia ATI, când 17 pacienţi au decedat în intervalul 4 - 7 aprilie 2024.
„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB - Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii", a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat de presă.
Reamintim că, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon" cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 - 7 aprilie 2024.
Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă, informează Agerpres.
Anchetatorii consideră că asistenta ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare.
Anterior, concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), care au analizat, în urma autosesizării, o presupusă administrare incorectă a noradrenalinei în aceste cazuri, a precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune de vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat de a suprima viaţa unui pacient.