Model de predicție a riscului de progresie a Covid-19

Model de predicție a riscului de progresie a Covid-19
aprilie 16 12:12 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

Un nou model bazat pe 4 factori prezice cu o rată înaltă de acuratețe riscul de progresie a Covid-19, boala provocată de coronavirusul SARS-CoV-2, la pacienți, arată un nou studiu realizat de cercetători chinezi.

Echipa de cercetători, condusă de dr. Enqiang Qin de la Spitalul General PLA din Beijing, a folosit date de la 208 de pacienți cu Covid-19, din care 40 au înregistrat o deteriorare a situației clinice în perioada de observare, cu scopul de a dezvolta un model de predicție care să îi ajute pe medici să identifice strategia terapeutică optimă pentru fiecare pacient.

Vârsta medie a pacienților a fost de 44 de ani, 56,2% dintre ei erau bărbați. 14,9% aveau vârsta peste 60 ani , iar 21,6% aveau cel puțin o comorbiditate. Durata medie de spitalizare a fost de 17,5 zile.

După o analiză în care au inclus mai multe variabile, cercetătorii au stabilit 4 factori independenți asociați cu riscul crescut de progresie a Covid-19: comorbidități (HR 3,9); vârsta de peste 60 de ani (HR 3,0); concentrația de limfocite de cel mult 1 miliard/litru (HR 3,7) și nivelul de lactat dehidrogenază (LDH) între 250 și 500 U/L (HR 2,5) sau LDH peste 500 U/L (HR 9,8), arată studiul prezentat în publicația Clinical Infectious Diseases.

Pe baza acestor 4 factori, cercetătorii au dezvoltat un model de scor numit CALL, care atribuie 4 puncte comorbidităților (1 punct fără comorbidități), 3 puncte pentru o vârstă de peste 60 de ani (1 punct pentru o vârstă mai mică), 3 puncte pentru concentrația de limfocite sub 1 miliard/litru (1 punct pentru o concentrație mai mare) și 2 puncte pentru LDH între 200-500 U/L sau 3 puncte pentru LDH > 500 U/L (1 punct pentru LDH de sub 250 U/L).

Potrivit cercetătorilor, modelul are o rată de acuratețe de 91% în diferențierea pacienților care vor avea o progresie a bolii de cei fără progresie.

Modelul împarte scorurile CALL în 3 categorii de risc: 4-6 puncte – probabilitate de progresie sub 10% (risc scăzut); 7-9 puncte – probabilitate de progresie de 10-40% (risc mediu); 10-13 puncte – probabilitate de progresie peste 50% (risc ridicat).

“Dacă va fi validat, acest model ar putea permite utilizarea mai eficientă a resurselor medicale și creșterea efectului terapeutic, reducând mortalitatea din cauza Covid-19”, afirmă autorii studiului, citați de Reuters.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu