Moderna a început discuţii cu mai multe ţări pentru furnizarea de vaccinuri anti-Covid-19

Moderna a început discuţii cu mai multe ţări pentru furnizarea de vaccinuri anti-Covid-19

Compania farmaceutică americană Moderna a anunţat că a început discuţii cu mai multe state pentru furnizarea vaccinului împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, testat în prezent în studi clinice de faza a III-a.

Moderna a primit deja avansuri de 400 de milioane de dolari de la cumpărători interesaţi de vaccinul său, care ar putea fi disponibil cel mai devreme la finalul acestui an.

La finalul lunii iunie, Moderna a lansat un studiu clinic de faza a III-a, decisiv pentru evaluarea siguranţei şi eficienţei vaccinului şi pentru obţinerea aprobării. În studiul clinic urmează să fie înrolaţi în total 30.000 de voluntari.

Compania a fixat un preţ cuprins între 32 şi 37 de dolari pe doză pentru vaccinul anti-Covid-19, în funcţie de cantitatea comandată - preţurile fiind mai mici pentru comenzile mai mari.

Vaccinul Moderna a fost dezvoltat folosind tehnologia mARN – care foloseşte material genetic al virusului, sau ARN mesager, pentru a declanşa reacţia sistemului imunitar. Această tehnologie permite dezvoltarea şi producerea vaccinurilor într-un timp mai scurt.

Vaccinul dezvoltat de Moderna se numără printre primele vaccinuri anti-Covid-19 intrate în studii clinice de faza a III-a.

Compania a primit finanţare de la administraţia Trump prin intermediul unui program special, denumit  “Operation Warp Speed” (Operaţiunea Viteză Extremă), după modelul celebrului “Proiect Manhattan”, care a dus la dezvoltarea bombei atomice.

La jumătatea lunii iulie, Moderna a anunţat primele rezultate, considerate încurajatoare, ale vaccinului său anti-SARS-CoV-2, într-un studiu clinic de faza I-a care a înrolat 45 de voluntari.

Până acum, Moderna a primit aproape 1 miliard de dolari de la administraţia SUA pentru a grăbi dezvoltarea şi testarea vaccinului.

viewscnt