Moderna a realizat un vaccin candidat împotriva variantei sud-africane a SARS-CoV-2, pe care îl va testa în studii clinice
Compania biofarmaceutică americană Moderna a realizat un vaccin candidat împotriva variantei sud-africane a SARS-CoV-2, considerată îngrijorare de către experții din întreaga lume, pe care îl va testa în studii clinice.
Vaccinul candidat împotriva variantei specifice sud-africane a fost denumit mRNA-1273.351 și a fost expediat către Institutul Național pentru Sănătate (NIH) din SUA, în vederea realizării unui studiu clinic.
Compania a subliniat două strategii pentru abordarea variantelor specifice. Astfel, Moderna evaluează dozele de rapel pentru a crește imunitatea neutralizantă împotriva acestor variante.
Compania Moderna intenționează să evalueze trei abordări în studiile clinice: un rapel candidat specific, bazat pe varianta identificată pentru prima dată în Africa de Sud (mRNA-1273.351), un rapel candidat multivalent care combină mRNA-1273, vaccinul autorizat de Moderna împotriva tulpinilor ancestrale, și mRNA-1273.351, într-un singur vaccin, și a treia doză de mRNA-1273 – vaccinul Moderna COVID-19, ca rapel la nivelul dozei de 50 µg.
Compania intenționează să evalueze mRNA-1273.351 și mRNA-1273.211 ca o serie de vaccinări primare pentru cei care sunt seronegativi (care nu au fost încă vaccinați).
“Folosind flexibilitatea platformei noastre de mRNA, acționăm rapid pentru a testa actualizările vaccinurilor care abordează variantele emergente ale virusului. Moderna își ia angajamentul să facă cât mai multe actualizări ale vaccinului nostru, până când pandemia este sub control. Sperăm să demonstrăm că rapelurile, dacă va fi necesar, se pot face la doze mai mici, ceea ce ne va permite să oferim mult mai multe doze comunității globale la sfârșitul anului 2021 și în 2022”, a declarat directorul general al Moderna, Stéphane Bancel, citat în comunicatul companiei.
Moderna va face investiții suplimentare de capital pentru creșterea capacității de producție în vederea aprovizionării cu vaccinul împotriva Covid-19. Astfel, capacitatea estimată pentru 2022 a crescut la 1,4 miliarde de doze, luând în calcul o doză de 100 μg.
Moderna crește, de asemenea, planul de bază pentru 2021 la 700 de milioane de doze și lucrează pentru a furniza până la 1 miliard de doze în 2021.
Moderna a primit feedback pozitiv de la FDA cu privire la propunerea de a adăuga mai multe doze la fiecare flacon de vaccine, iar compania urmărește realizarea unui plan care să permită extragerea a până la 15 doze din fiecare flacon.
Vaccinul Moderna este al doilea vaccin împotriva Covid-19 autorizat condiționat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer/BioNTech. Autorizația de punere pe piața UE a fost emisă de Comisia Europeană în 6 ianuarie.
România va primi în total 3,4 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la compania Moderna, printr-un contract negociat de Comisia Europeană. Până acum, România a primit 157.200 de doze de vaccin moderna, din care 77.809 doze au fost deja administrate.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.