Negocieri privind Contractul-cadru 2021-2022: CMR nemulțumit așteaptă invitația CNAS la o nouă discuție

Negocieri privind Contractul-cadru 2021-2022: CMR nemulțumit așteaptă invitația CNAS la o nouă discuție
martie 30 10:00 2021 Timp citire articol: 4 minut(e)

Negocierile pe marginea viitorului Contract-cadru (CoCa) 2021-2022 ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate nu au fost decurs după cum s-au așteptat reprezentanții medicilor din România. Colegiul Medicilor din România (CMR) a precizat că acest contract ,,nu poate fi negociat cu reprezentanți ai CNAS care NU dau dovadă de interes pentru identificarea unor soluții concrete la probleme majore ale sistemului sanitar și ale medicilor! Sintagma „Noi suntem statul” nu își are rostul într-o negociere din secolul al XXI-lea!”

La negocierile CoCa de la CNAS au participat prof. dr. Daniel Coriu, președintele CMR, dr. Valeria Herdea, vicepreședinte și responsabil de Comisia economico-socială și de asigurări de sănătate, Nicoleta Popescu, avocat CMR, iar online au participat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Comisiei jurisdicție, dr. Călin Bumbuluț vicepreședintele Comisiei profesional-științifică și dr. Gindrovel Dumitra, Secretar General CMR.

,,Viitorul activității medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore „Am notat, vom analiza. Avem 3 ore. Timpul a expirat”. 3 ore pentru aproximativ 45.000 de medici. Acesta este timpul alocat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) negocierilor Contractul-cadru cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România. INADMISIBIL!”, au precizat reprezentanții Colegiului, care sunt de părere că ,,echipa CNAS nu a dat dovadă de interes pentru negocieri”.

Din punctul de vedere al CMR, negocierile nu au decurs așa cum ar presupune în mod firesc o relație contractuală între doi parteneri cu drepturi egale. Lipsa de asumare a unor decizii ferme referitoare la modificările solicitate de către CMR, care ar fluidiza traseul pacientului în sistemul medical românesc și ar reduce birocrația zdrobitoare existentă în acest moment, a contribuit la epuizarea rapidă a celor 3 ore alocate negocierilor.

,,Echipa CMR a întâlnit o echipă CNAS fără deschidere la argument sau la negocieri, care a lăsat impresia că dorește un contract de adeziune, nu un contract civil între două părți cu drepturi și obligații egale”, se arată într-un comunicat al CMR.

Peste 45.000 de medici din toate specialitățile își desfășoară activitatea și sunt impactați conform prevederilor acestui Contract-cadru. În momentul de față 35% dintre cabinetele medicale sunt în situația de a se închide în viitoarele 6 luni. Penuria de cadre medicale este din ce în ce mai accentuată, având în vedere fenomenul îmbătrânirii populației medicale ( 25% dintre medicii de familie au peste 60 de ani, iar5% au peste 65 ani). În prezent, 340 de localități din România nu au medic de familie. Medicii de familie au cerut plata capitației la înscriși, pe lista de pacienți să fie minim 800 înscriși, iar optim 1800 persoane inscrise, ia procentul per capita (PC) 50% și  per serviciu (PS) 50%.

,,În viitorul apropiat dorim să discutăm mai mult despre independența în exercitarea profesiei de medic, să discutăm despre reducerea presiunii financiare, care nu ar trebui să influențeze în niciun fel decizia noastră profesională și nici relația medic-pacient. Trebuie să discutăm despre o implicare mai redusă a medicului în relația asigurat-asigurator (CNAS), iar activitatea medicală trebuie să fie mai puțin dependentă de buna funcționare a SIUI (Sistem Informatic Unic Integrat), deoarece timpul este prețios și acesta trebuie folosit pentru desfășurarea în condiții cât mai bune a actului medical”.

Medicii au pledat pentru reducerea penalităților pentru medici privind controlul administrativ al CNAS, dar și pentru introducerea penalităților pentru CNAS dacă nu se achită obligațiile asumate contractual. CMR consideră că întâlnirea nu a întrunit condițiile de a fi considerată negociere pentru a îndeplini exigențele Legii 95 și ale altor acte normative în vigoare și susține că va trimite către CNAS toate documentele aferente, în format scris, pe cale oficială, pentru ca acestea să fie cu adevărat analizate.

,,Deși CNAS a refuzat categoric o nouă rundă de negocieri în vederea parcurgerii și finalizării discuțiilor asupra prevederilor CoCa, ne exprimăm speranța că se va reveni asupra acestei decizii și așteptăm invitația oficială la o nouă discuție”, au spus reprezentanții CMR.

Medicii de familie atrag atenția asupra riscului de burnout la care sunt expuși, având  în vedere că nu au avut vacanțe mai mult de 5 zile/an în ultimii 20 de ani pentru că lipsesc înlocuitorii. Peste 11.000 medici de familie îngrijesc 18.000.000  de români, oferindu-le asistență medicală de prim contact.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu