Noi dovezi științifice indică faptul că pacienții își amintesc experiențele din apropierea morții după ce sunt readuși la viață
Până la o oră după ce inimile lor s-au oprit, unii pacienți resuscitați prin resuscitare cardio-pulmonară (RCP, în engl. CPR) au avut amintiri clare după aceea că au experimentat moartea și, în timp ce erau inconștienți, au prezentat o activitate cerebrală legată de gândire și memorie, potrivit unui nou studiu efectuat de oamenii de știință americani.
În cadrul unui studiu condus de cercetători de la facultatea de medicină NYU Grossman, din Statele Unite, în colaborare cu 25 de spitale, în majoritate americane și britanice, unii supraviețuitori ai unui stop cardiac au descris experiențe de moarte lucidă care au avut loc în timp ce erau aparent inconștienți, în moarte clinică.
În ciuda tratamentului imediat, mai puțin de 10% dintre cei 567 de pacienți studiați, respectiv doar 53 dintre cele 567 de persoane din studiu, au fost readuse la viață.
Dintre acestea, 28 de persoane au fost apoi intervievate cu privire la ceea ce își puteau aminti din această experiență.
Doar 11 pacienți dintre cei care au supraviețuit și-au amintit un anumit grad de conștiență în timpul resuscitării cardio-respiratorii care nu a fost surprins de măsurătorile standard, aceștia declarând că au fost conștienți în timpul resuscitării, și doar șase au raportat o experiență de moarte apropiată.
De asemenea, studiul a constatat că, într-un subset al acestor pacienți, care au primit monitorizare cerebrală, aproape 40% au avut o activitate cerebrală care a revenit la normal sau aproape normal, de la o stare de moarte clinică („flatline”), în anumite cazuri chiar și după o oră de resuscitare.
Supraviețuitorii unor astfel de evenimente susțin de mai mult timp că au o conștientizare sporită și experiențe puternice și lucide, spun autorii studiului.
Acestea includ o percepție a separării de corp, observarea evenimentelor fără durere sau suferință și o evaluare semnificativă a acțiunilor și relațiilor lor din timpul vieții.
Noua cercetare a constatat că aceste experiențe în apropierea morții sunt diferite de halucinații, iluzii, vise sau conștiință indusă de resuscitare, au specificat autorii studiului.
Ei au emis ipoteza că în cazul creierului în moarte clinică acesta elimină sistemele inhibitorii (de frânare) naturale.
Aceste procese, cunoscute în mod colectiv sub numele de dezinhibare, pot deschide accesul la „noi dimensiuni ale realității”, spun ei, inclusiv reamintirea lucidă a tuturor amintirilor stocate din copilărie până la moarte, evaluate din perspective morale.
Deși nimeni nu cunoaște scopul evolutiv al acestui fenomen, el „deschide noi orizonturi de explorare sistematică asupra a ceea ce se întâmplă atunci când o persoană moare”, scriu autorii studiului, publicat recent în revista Resuscitation.
„Deși medicii au crezut mult timp că, în cazul creierului acesta suferă daune permanente la aproximativ 10 minute după ce inima încetează să îl mai alimenteze cu oxigen, cercetarea noastră a constatat că, în schimb, creierul poate prezenta semne de recuperare electrică mult timp după o resuscitare cardio-respiratorie continuă”, explică autorul principal al studiului, dr. Sam Parnia, profesor asociat în cadrul departamentului de medicină de la Spitalul american NYU Langone și director de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență și resuscitare.
Acesta este primul studiu de mare amploare care arată că aceste amintiri și modificări ale undelor cerebrale pot fi „semne ale unor elemente universale, împărtășite de așa-numitele experiențe din apropierea morții”, a explicat medicul de la prestigiosul spital din New York.
„Aceste experiențe oferă o privire asupra unei dimensiuni reale, dar puțin înțeleasă, a conștiinței umane care se descoperă odată cu moartea”, a mai precizat medicul american.
Potrivit acestuia, descoperirile pot, de asemenea, să ghideze proiectarea unor noi modalități de repornire a inimii sau de prevenire a leziunilor cerebrale, și au implicații pentru transplantul de organe.
Studiul, denumit AWARE-II (AWAreness during REsuscitation – Conștiență în timpul resuscitării), a urmărit 567 de bărbați și femei care au suferit un stop cardiac în timpul șederii în spital între mai 2017 și martie 2020 în Statele Unite și Regatul Unit.
Au fost înrolați doar pacienții spitalizați, pentru a standardiza metodele de CPR și resuscitare utilizate, precum și metodele de înregistrare a activității cerebrale.
Un subgrup de 85 de pacienți a beneficiat de monitorizare a creierului în timpul resuscitării cardio-respiratorii.
În timp ce medicii efectuau resuscitarea cardio-respiratorie, echipele de cercetare au atașat la capul muribundului dispozitive care măsurau oxigenul și activitatea electrică.
Operațiile de resuscitare au durat în medie între 23 și 26 de minute. Cu toate acestea, unii medici au continuat să efectueze resuscitarea până la o oră, potrivit studiului.
„Resuscitarea este o circumstanță foarte tensionată și provocatoare. Este de o intensitate foarte mare”, a spus el.
„Nimeni nu a mai făcut acest lucru până acum, dar echipele noastre de cercetare independente, care au fost instruite înainte, au reușit să efectueze procedurile fără a interveni în îngrijirea medicală a pacienților”.
Activitatea cerebrală a fost măsurată la intervale de două sau trei minute, când medicii trebuiau să oprească compresiile toracice sau șocurile electrice pentru a vedea dacă inima pacientului va reporni, a precizat dr. Parnia.
„Nu a existat nicio mișcare, era liniște, și atunci am făcut măsurătorile pentru a vedea ce se întâmplă. Am descoperit că, creierul oamenilor care trec prin moarte s-a oprit, ceea ce era de așteptat”, a explicat dr. Parnia.
„Dar, în mod interesant, chiar și până la o oră de resuscitare, am văzut vârfuri – apariția activității electrice cerebrale, la fel ca atunci când vorbesc sau mă concentrez profund”, a explicat medicul.
Așa cum a fost captat de EEG, o tehnologie care înregistrează activitatea cerebrală cu ajutorul unor electrozi, specialiștii au înregistrat la pacienți vârfuri (semnale) în undele gamma, delta, theta, alfa și beta asociate cu o funcție mentală superioară.
Mărturii suplimentare de la 126 de supraviețuitori ai unui stop cardiac, cu amintiri auto-raportate și care nu au făcut parte din studiu, au fost, de asemenea, examinate pentru a oferi o mai bună înțelegere a temelor legate de experiența amintită despre moarte.
„Am putut arăta foarte clar că experiența înregistrată în apropierea morții – un sentiment de separare, o revizuire a vieții tale, mersul într-un loc care se simte ‘ca acasă’ și apoi recunoașterea faptului că trebuie să te întorci – au fost foarte consistente între oamenii din întreaga lume”, spune dr. Parnia, făcând referire la astfel de experiențe relatate în astfel de cazuri în lume.
În plus, studiul a comparat semnalele cerebrale înregistrate cu semnalele cerebrale realizate în cadrul altor studii privind halucinațiile, visele, iluziile și deziluziile, și a constatat că acestea sunt foarte diferite, a mai precizat medicul.
„Am putut concluziona că experiența amintită a morții este reală. Ea apare odată cu moartea și există un marker cerebral pe care l-am identificat. Aceste semnale electrice nu sunt produse ca un truc al unui creier muribund, ceea ce susțin o mulțime de critici”, a declarat specialistul american.
Autorii studiului concluzionează că cercetările efectuate până în prezent nu au dovedit sau infirmat realitatea sau semnificația experiențelor pacienților și a afirmațiilor de conștientizare în legătură cu moartea.
Aceștia spun că experiența rememorată în apropierea morții merită cercetări suplimentare și intenționează să efectueze studii care să definească mai precis biomarkeri ai conștiinței clinice, și care să monitorizeze efectele psihologice pe termen lung ale resuscitării după un stop cardiac.
Totuși, unii experți în domeniu au fost mai puțin convinși de concluziile studiului, care au fost prezentate pentru prima dată în cadrul unor sesiuni științifice în noiembrie 2022 și au fost mediatizate pe scară largă, potrivit CNN.
„Acest raport despre undele cerebrale persistente după un stop cardiac a fost exagerat de către mass-media. De fapt, echipa sa nu a arătat nicio asociere între aceste unde cerebrale și o activitate conștientă”, a declarat dr. Bruce Greyson, profesor emerit Carlson de psihiatrie și științe neurocomportamentale la Facultatea de Medicină a Universității din Virginia din Charlottesville.
„Adică, acei pacienți care au avut experiențe în apropierea morții nu au prezentat undele cerebrale raportate, iar cei care au prezentat undele cerebrale raportate nu au raportat experiențe în apropierea morții”, a declarat într-o corespondență pentru CNN dr. Greyson, care nu a fost implicat în noul studiu.
Dr. Greyson este coeditorul cărții „The Handbook of Near-Death Experiences: Thirty Years of Investigation – Manualul experiențelor din apropierea morții: Treizeci de ani de investigații”.
El și cardiologul dr. Pim van Lommel, un cercetător și scriitor olandez despre experiențele din apropierea morții, au trimis comentarii revistei Resuscitation pentru a fi publicate alături de noul studiu.
Aceștia au subliniat afirmația studiului conform căreia „doi dintre cei 28 de subiecți intervievați aveau date EEG, dar nu se aflau printre cei cu amintiri cognitive explicite”.
„Tot ceea ce (studiul) a arătat este că la unii pacienți există o activitate electrică continuă la nivelul capului care are loc în aceeași perioadă în care alți pacienți raportează că au avut NDE (experiențe în apropierea morții – Near Death Experience)”, a declarat Greyson.
Este corect că studiul nu a indicat că activitatea electrică coincide cu o experiență în apropierea morții la același pacient, a precizat dr. Parnia.
„Dimensiunea eșantionului nostru nu a fost suficient de mare. Cei mai mulți dintre participanți nu au trăit, așa că nu am avut sute de supraviețuitori. Aceasta este realitatea”, a spus el.
„Dintre cei care au trăit și au avut electroencefalograme lizibile, 40% dintre ei au arătat că undele lor cerebrale au trecut de la moarte clinică (flatline) la semne normale de luciditate”.
În plus, a spus dr. Parnia, persoanele care supraviețuiesc au adesea amintiri fragmentate sau uită ceea ce au trăit din cauza sedării puternice la terapie intensivă.
„Absența înregistrărilor nu înseamnă că există o absență a conștienței”, a comentat dr Parnia.
„În cele din urmă, ceea ce spunem este: ‘Acesta este marele necunoscut. Ne aflăm pe un teritoriu necunoscut’. Iar punctul cheie este că acestea nu sunt halucinații ci reprezintă o experiență reală care apare odată cu moartea”, a concluzionat dr. Parnia.
Foto articol: Echipa studiului AWARE-II exersează metodele de monitorizare a creierului. Credit: NYU Langone Health
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.