Noi reglementări privind Registrul Naţional de Transplant, pentru a asigura trasabilitatea în activitatea de donare şi transplant de organe

Noi reglementări privind Registrul Naţional de Transplant, pentru a asigura trasabilitatea în activitatea de donare şi transplant de organe

În 2018, ministrul Sănătăţii de la acea vreme recunoştea că instituţia pe care o conduce nu cunoaşte numărul exact al pacienţilor care necesită un transplant şi că nu exista o prioritizare a pacienţilor în funcţie de urgenţă sau de înscrierea pe liste. Pentru a îmbunătăţi situaţia activităţii de transplant din România, Uniunea Europeană a finanţat un proiect care a inclus, între altele, dezvoltarea Registrului Naţional de Transplant (RNT), actualizarea ghidurilor şi protocoalelor din domeniu, dar şi sistematizarea şi simplificarea legislaţiei de transplant. Îmbunătăţirea legislaţiei este încă în curs, un proiect de act normativ în acest sens fiind lansat în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Registrul Naţional de Transplant are menirea de a asigura trasabilitatea în activitatea de donare şi transplant de organe, în concordanţă cu recomandările europene.

Astfel, Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de hotărâre de guvern care introduce noi reglementări privind Registrul Naţional de Transplant.

Proiectul prevede "asigurarea monitorizării continue a activităţii de transplant, a activităţilor centrelor de prelevare şi a centrelor de transplant, inclusiv a numărului total al donatorilor vii şi decedaţi, tipurile şi numărul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană prelevate şi conservate, transplantate sau distruse", se arată în nota de fundamentare.

Potrivit actului normativ, persoanele responsabile cu gestionarea datelor din RNT vor fi nominalizate de către directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, care va aproba şi lista persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din RNT din cadrul unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.

Actul normativ introduce obligativitatea păstrării în RNT a datelor cu caracter personal pentru o perioadă de 30 de ani, de la data colectării, şi obligativitatea înscrierii în RNT a oricărei persoane care necesită un transplant sau pentru a dona organe, ţesuturi sau celule de origine umană în scop terapeutic.

La înscrierea în RNT a unui primitor sau donator se atribuie codul unic de înregistrare (CUIANT) de către Agenţia Naţională de Transplant, care va fi înscris, în mod obligatoriu, pe documentele medicale eliberate ulterior înscrierii în RNT.

Potrivit documentului, în cadrul proiectului european ”Îmbunătăţirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” a fost dezvoltată o nouă platformă informatică, "prin care Registrul Naţional de Transplant îşi propune să satisfacă nevoia de trasabilitate în activitatea de donare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic, în concordanţă cu recomandările europene".

viewscnt