Noile ghiduri privind avortul medicamentos și examinarea ecografică de screening pentru anomalii de sarcină au intrat în vigoare
Ministerul Sănătății a introdus două noi ghiduri pentru obstetrică-ginecologie, pe lângă cele 30 existente. Cele două noi ghiduri se referă la avortul medicamentos și la examinarea ecografică de screening pentru anomalii de sarcină în trimestrul al III-lea.
Noile ghiduri sunt cuprinse într-un ordin al ministrului Sănătății (nr. 2.082/2020), care completează ordinul ministrului sănătăţii nr. 1241/ 2019 privind aprobarea ghidurilor pentru obstetrică-ginecologie – care conținea anterior 30 de ghiduri. Proiectul a fost prezentat în luna octombrie de 360medical.ro.
Ghidul privind avortul medicamentos își propune să formuleze standarde, recomandări și opțiuni terapeutice pentru inducerea la cerere a avortului prin mijloace medicamentoase, respectiv pentru conduita în cazul avortului incomplet și a sarcinii oprite în evoluție și pentru inițierea contracepției după avortul medicamentos la cerere, pentru îngrijirile ce trebuie acordate pe perioada inducerii/ completării avortului, precum și pentru monitorizare, controlul durerii, suportul emoțional și informarea pacientei și familiei.
De asemenea, ghidul include metodele utilizate de inducere a avortului medicamentos la cerere, respectiv al avortului incomplet/morții fetale, conduita în cazul apariției complicațiilor și conduita în caz de eșec al terapiei medicamentoase.
Ghidul prevede că medicul trebuie să informeze corespunzător fiecare pacientă care solicită o întrerupere de sarcină, în vederea luării unei decizii informate şi libere de către aceasta.
“Luarea unei decizii informate şi libere de către pacientă este esenţială pentru procesul de efectuare al întreruperii de sarcină. Informarea în vederea luării unei decizii informate şi consilierea pentru întrerupere de sarcină sunt două procese diferite. Decizia informată are scopul de a asigura că pacienta hotăreşte voluntar şi informat, şi acordă permisiunea legală pentru întreruperea sarcinii”, se arată în ghid.
Documentul recomandă personalului medical implicat în procedurile de întrerupere a sarcinii să ofere informaţii corecte despre riscurile şi beneficiile procedurilor utilizate la întreruperea de sarcină, cuprinzând alternativele întreruperii de sarcină, sprijinul pe care pacientele gravide îl pot primi prin lege, instituţiile care pot oferi acest sprijin și tehnicile de efectuare a întreruperii de sarcină şi riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri, inclusiv cele referitoare la anestezia folosită, precum și despre complicaţiile imediate şi tardive.
“Se recomandă medicului să informeze pacienta că riscul de complicaţii este cu atât mai mic cu cât avortul este efectuat mai devreme în cursul sarcinii”, arată ghidul.
Ghidul prevede și medicamentele care pot fi folosite pentru avortul medicamentos și situațiile în care trebuie folosite (imunoglobulină anti-D, misoprostol, mifepristonă).
Potrivit ghidului, multe paciente din ţările unde aceasta este disponibilă (peste 35 de ţări, printre care Franţa, Suedia, Marea Britanie şi în multe alte ţări europene, Israel şi Statele Unite, China şi altele) preferă metoda medicamentoasă pentru întreruperea sarcinilor precoce în locul metodei aspirative sau chiuretajului.
“Întreruperea medicamentoasă de sarcină are multe avantaje: evită intervenţia chirurgicală şi anestezia şi oferă pacientelor o participare activă şi controlul asupra procesului întreruperii de sarcină. Consilierea adecvată şi îngrijirea ulterioară cresc şi mai mult siguranţa şi acceptabilitatea acestei metode”, menționează documentul.
Metoda are şi unele dezavantaje, fiind mai puţin eficientă decât metoda chirurgicală (90-98%, comparativ cu peste 99%). De asemenea, întreruperea medicamentoasă de sarcină presupune mai mult timp şi mai multe vizite de control la cabinet, mai arată ghidul.
În ceea ce privește ghidul de examinare ecografică de screening pentru anomalii de sarcină în trimestrul III, acesta are ca obiective să confirme făt viu, să determine numărul feților vii (iar în cazul sarcinilor multiple să determine amnionicitatea și să încerce precizarea corionicității), să evalueze prezentația fetală, să evalueze anatomia fetală corespunzătoare vârstei gestaționale, să determine dimensiunile fetale și să estimeze creșterea fetală în funcție de vârsta gestațională (corectată conform cu datele din dosarul medical al pacientei) și să evalueze anatomia maternă și anexele sarcinii pentru patologie evidentă cu consecințe nefavorabile.
Documentul arată că aproximativ 14% din anomaliile structurale au fost găsite adițional la ecografiile de trimestrul al III-lea, după cele de screening din trimestrele I și II.
“Evaluarea anatomiei fetale în trimestrul al treilea se face în același fel ca și în trimestrul 2 de sarcină, cu limitările date de poziția fetală, mai ales pentru față, sacru, extremități”, se arată în ghid.
De altfel, un ghid de ecografie de screening pentru anomalii de sarcină în trimestrul II pentru anatomia fetală este deja în vigoare în România.
Potrivit ghidului, examinarea ecografică pentru screeningul anomaliilor sarcinii din trimestrul 3 este oportun a fi realizată la o vârstă gestațională între 30 și 35+6 săptămâni.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.