Noile norme privind înființarea și funcționarea farmaciilor permit suspendarea voluntară a activității pentru 30 de zile

Noile norme privind înființarea și funcționarea farmaciilor permit suspendarea voluntară a activității pentru 30 de zile
aprilie 09 14:16 2019 1 minut(e)

Noile norme privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor din România au fost publicate marți în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare peste 15 zile. În forma finală există mai multe modificări față de forma inițială propusă de Ministerul Sănătății,  permițând suspendarea voluntară a activității pentru 30 de zile.

“În cazul unei suspendări voluntare a autorizației de funcționare, ca urmare a întreruperii activității, pentru o perioadă de până la 30 de zile, se notifică Ministerul Sănătății prin depunerea în format electronic a cererii”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Prevederea a fost introdusă la cererea Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), care considera inaplicabilă forma inițială a proiectului.

Proiectul inițial a eliminat posibilitatea suspendării voluntare a activităţii farmaciilor – de până la 60 de zile, conform vechilor prevederi -, iar reglementarea suspendării activității până la 180 de zile era considerată greu de aplicat de reprezentanții farmaciilor.

“Cererea de suspendare a activităţii trebuie făcută cu cinci zile înainte de momentul la care vrei să se întâmple suspendarea, ceea ce în cazuri normale (…) este ok. Dar dacă o să aibă loc un incendiu sau dacă se întâmplă alte lucruri, inclusiv îşi dau demisia intempestiv angajaţii, sunt multe cazuri în care (…) este evident că este imposibil”, afirma, în luna ianuarie, reprezentantul ADRFR, Robert Popescu, la o dezbatere pe tema proiectului.

“Dar, mai important decât asta, este vorba despre faptul că, după ce s-a suspendat activitatea, trebuie depuse documentele care să arate că se întrunesc condiţiile reluării activităţii cu minimum 60 de zile înainte de expirarea termenului de 180 de zile”, completa el.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.