Nou spital județean de urgență în Sibiu de 500 milioane euro, care ar putea fi consturit din fonduri UE

Nou spital județean de urgență în Sibiu de 500 milioane euro, care ar putea fi consturit din fonduri UE
iulie 30 16:26 2020
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Autoritățile județene din Sibiu au făcut primii pași în vederea construirii unui nou mare spital, numit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, printr-o investiție din fonduri europene evaluată la circa 500 milioane euro, similară celei pentru contrucția unui spital regional. 

Astfel,, noul spital judeţean este cea mai mare investiţie publică din judeţul Sibiu de după revoluţie, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Sibiu, care a aprobat indicatorii tehnico-economici ai noului proiect.

Joi, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de gestionar al fondurilor externe nerambursabile, a semnat un acord de colaborare prin care se angajează la identificarea de fonduri externe nerambursabile şi, totodată, asigurarea cofinanţării din bugetul de stat pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii.

Fondurile vor proveni fie din Cadrul Financiar Multianual (MFF) sau din Fondul de Recuperare şi Rezilienţă (RRF) 2021 – 2027 mobilizate după pandemia de coronavirus.

Ministerul Sănătăţii, în calitate de gestionar al politicilor publice din domeniul sănătăţii, va asigura asistenţa tehnică de specialitate necesară proiectului de investiţii până la încheierea contractului de finanţare, precum şi după punerea în funcţiune a infrastructurii medicale, în vederea organizării activităţii viitoare a spitalului judeţean.

Totodată, Ministerul Sănătăţii se angajează prin acest acord să includă noul spital judeţean din Sibiu în Strategia Naţională de Sănătate 2021-2027, precum şi în Master Planurile Regionale.

Studiul de fezabilitate prevede crearea unei unităţi compacte de urgenţă, cu servicii integrate (investigaţii, diagnostic şi tratament) şi asigurarea condiţiilor de asistenţă medicală unitară şi multidisciplinară, la standarde europene.

Este vorba de o construcţie modulară de tipul spitalelor regionale, uşor adaptabilă în timp, localizată în Sibiu pe Calea Şurii Mici, unde vor fi relocate în primă fază 895 paturi din Spitalul Judeţean Sibiu, respectiv Spitalul de Pediatrie Sibiu.

Numărul total de paturi de spitalizare la nivelul Judeţului Sibiu va rămâne constant, iar o ţintă pe termen lung este eficientizarea actului medical şi implicit a spitalizărilor.

În noul spital sunt prevăzute 4 corpuri (A, B, C, D) unite printr-un corp central de legătură care va găzdui funcţiunile comune (administrative, de depozitare etc.), reducând costurile de administrare, dar şi consumurile de energie. Sunt prevăzute circuite sigure pentru personal, pacienţi precum şi pentru materiale, care să evite contaminarea şi să conducă la prevenirea eficace a infecţiilor, inclusiv în situaţii de pandemie.

Noul spital prevede intrări separate pentru aripa destinată adulţilor, respectiv cea destinată pediatriei, dar şi pentru Bolile Infecţioase Copii şi Urgenţe.

Regimul de înălţime va fi S+P+5E, iar suprafaţa desfăşurată a clădirii medicale este de 115.000 mp, cu spaţii verzi totalizând 121.959 mp atât în exterior, cât şi în interior, proiectate în aşa fel încât alături de iluminat, culori şi materialele de finisaj folosite să umanizeze spaţiul spitalicesc.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu