Nouă țintă terapeutică identificată pentru cancerul de sân triplu negativ
Cercetătorii au descoperit că receptorul nuclear TLX ar putea fi utilizat pentru intervenții terapeutice în cancerul de sân triplu negativ.
Cancerul de sân este clasificat în trei subtipuri majore: receptor hormonal pozitiv, HER2 pozitiv și triplu negativ. Deși există abordări terapeutice țintite pentru primele două, pentru pacienții cu cancer de sân triplu negativ există opțiuni limitate. Într-un nou studiu, cercetătorii au descoperit că receptorul nuclear orfan TLX poate fi utilizat pentru intervenții terapeutice. Receptorii orfani sunt proteine din superfamilia de receptori nucleari pentru care nu au fost identificați până acum liganzi.
„Cercetătorii au reușit să dezvolte terapii bune atât pentru cancerul de sân cu receptori hormonali pozitivi, cât și pentru cancerul de sân HER2-pozitiv, iar supraviețuirea pe termen lung a pacienților diagnosticați cu aceste tipuri de cancer este destul de bună”, a declarat Erik Nelson profesor asociat de fiziologie moleculară și integrativă la universitatea din Illinois, SUA.
„Pe de altă parte, cancerului de sân triplu negativ i-a lipsit o țintă evidentă împotriva căreia să dezvoltăm medicamente. Încercăm să găsim noi ținte, deoarece rata de supraviețuire la cinci ani este mai proastă decât a celorlalte tipuri de cancer de sân”, spune prof. Nelson.
Laboratorul său este specializat în studierea receptorilor nucleari, o clasă de proteine care reglează o serie de procese biologice. Cercetătorii au decis să examineze diferiți receptori nucleari pentru a identifica unul care ar putea fi folosit pentru a viza cancerul de sân triplu negativ.
„TLX a fost anterior caracterizat ca fiind motorul cancerului cerebral și de prostată. Cu toate acestea, când ne-am uitat la datele clinice, am văzut că pacienții cu cancer de sân triplu negativ, care au o expresie mai mare a TLX, au rate de supraviețuire mai bune”, a declarat Adam Nelczyk. , cercetător absolvent care lucrează în laboratorul prof. Nelson, autorul principal al studiului.
Cercetătorii au efectuat apoi experimente pe linii celulare de cancer de sân triplu negativ pentru a determina dacă expresia crescută a TLX ar putea reduce caracteristicile clasice ale cancerului: creșterea tumorii, migrarea, invazia și metastaza.
Pentru a măsura creșterea tumorii, cercetătorii au stratificat celulele pe plăci, le-au lăsat să crească și apoi au măsurat conținutul de ADN. Cu o configurație similară ei au măsurat și migrația celulelor canceroase, dar au creat un spațiu despărțitor între celule și au înregistrat imaginile în time-lapse pentru a vedea cât de repede au reușit celulele să acopere golul. În ambele teste, celulele care au exprimat TLX au prezentat o creștere și o migrație mai scăzute.
Celulele canceroase sunt renumite pentru capacitatea lor de a încălca barierele dintre țesuturi, proces cunoscut sub numele de invazie, ceea ce duce la tumori în țesuturile adiacente, precum și în țesuturile de la distanță, un proces numit metastază. Pentru a măsura acest fenomen în liniile celulare, cercetătorii le-au crescut în vase speciale acoperite cu gel care imită bariera tisulară; celulele canceroase secretă factori care le ajută să mănânce țesutul ca să-și croiască drum mai departe. Oamenii de știință au descoperit că celulele TLX+ au invadat într-o măsură mai mică.
„Oprirea metastazelor este deosebit de importantă, deoarece cele mai multe decese sunt cauzate de progresia metastatică a bolii”, a comentat prof. Nelson.
Aceleași trăsături distinctive au fost măsurate în modelele de șoarece, după secvențierea ARN, folosită de cercetători pentru a măsura modificările expresiei TLX în studiile histologice.
De asemenea, în experimentele cu modele de șoarece, glandele mamare ale animalelor au fost grefate cu tumori.
„Datele au susținut descoperirile noastre inițiale, arătând că șoarecii cu o expresie crescută a TLX au o proliferare redusă”, a spus Nelczyk.
Deși rezultatele sunt promițătoare, modelele de șoarece nu surprind complet ceea ce se întâmplă la oameni. „Șoarecii pe care îi folosim nu au un sistem imunitar complet, deoarece trebuie să fie capabili să crească celule umane, așa că s-ar putea să nu exprime perfect boala. Cu toate acestea, datele obținute de la pacienți indică faptul că TLX este o țintă bună de medicamente. În continuare, va trebui să confirmăm descoperirile noastre la oameni”, a mai precizat cercetătorul.
Din păcate, cancerul de sân triplu negativ este o boală eterogenă și există mai multe subcategorii. Prin urmare, modelele pe care cercetătorii le-au folosit ar putea să nu fie aplicabile pentru celelalte tipuri de cancer triplu negativ. Oamenii de știință speră să se concentreze asupra celorlalte subcategorii în studiile lor viitoare.
„Vrem să înțelegem cât mai profund ce face TLX, nu doar în celulele canceroase. Avem unele indicii că TLX poate să moduleze activitatea anumitor tipuri de celule imunitare. Deoarece nu am putut obține o imagine completă în modelele noastre, acesta este obiectivul principal pentru următorul nostru set de studii”, a mai precizat ”, a concluzionat Nelczyk.
Studiul a fost publicat în numărul din noiembrie al revistei Biochimica et Biophysica Acta (BBA)—Molecular Basis of Disease.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.