O nouă cale care minimizează leziunile hepatice în timpul transplantului ar putea duce la rezultate mai bune pentru pacienți, potrivit unui studiu al specialiștilor americani, publicat miercuri.
O cercetare condusă de UCLA descrie rolul pe care îl joacă o proteină numită CEACAM1 în protejarea ficatului de leziuni în timpul procesului de transplant, ceea ce ar putea îmbunătăți rezultatele transplantului (foto credit: UCLA Health)
Într-un studiu, publicat online, în Science Translational Medicine, o echipă de cercetători a identificat factorii moleculari care stau la baza acestei protecții și a arătat cum, prin utilizarea instrumentelor moleculare și a splicingului alternativ al genelor, CEACAM1 poate deveni mai protectoare, reducând astfel leziunile organului și îmbunătățind în cele din urmă rezultatele post-transplant.
Înainte de transplant, un organ solid, cum ar fi ficatul, nu are flux sanguin și, prin urmare, nu are oxigen.
Aprovizionarea cu sânge este readusă la organ în timpul transplantului, dar acest proces poate provoca inflamații și leziuni tisulare numite leziuni de reperfuzie ischemică, cunoscute și sub numele de leziuni de reoxigenare.
În mod specific, cercetătorii au descoperit că factorul 1 indus de hipoxie (HIF-1α), care reglează consumul de oxigen, a jucat un rol central în orchestrarea activării versiunii de CEACAM1, numită CEACAM1-S, care limitează leziunile celulare și îmbunătățește funcția hepatică la șoareci.
De asemenea, ei au descoperit că această relație dintre CEACAM1-S și HIF-1 în ficatul donatorilor la om prezice rezultate mai bune în general la transplantul de ficat și o mai bună funcționare imunitară.
Cercetătorii au identificat o nouă cale de expresie genetică care se activează în urma ischemiei și a stresului datorat oxigenului.
Această cale, numită splicing alternativ, este o adaptare pe care celulele o folosesc pentru a-și spori diversitatea proteinelor în momente de pericol, inflamație și leziuni.
Cercetătorii au arătat că, în momentul în care celula sesizează condițiile de oxigen scăzut, HIF-1α începe să reglementeze factorul de splicing al ARN, Ptbp1 (proteina 1 de aderare la calea Polypyrimidine-tract din ARN), care, la rândul său, direcționează splicingul genei CEACAM1, ceea ce duce la versiunea protectoare CEACAM1-S, reducând leziunile hepatice care însoțesc transplantul.
În plus, cercetătorii au folosit o moleculă numită DMOG în studiile pe animale pentru a stabiliza HIF-1α in vivo, în condiții normale de oxigen, ceea ce a stimulat în mod eficient versiunea protectoare a CEACAM1-S, oferind astfel o dovadă de concept terapeutic pentru studii viitoare.
„Aceste rezultate sugerează că CEACAM1-S poate fi un potențial marker al calității ficatului și că eforturile de a-i crește expresia ar putea avea beneficii terapeutice pentru transplant sau leziuni hepatice acute”, scriu cercetătorii.
Următorii pași vor consta în testarea perfuzării țesuturilor din ficatul uman suboptimal, care au fost păstrate la rece timp îndelungat, în prezența unor molecule numite morfoline care modifică expresia genelor.
Multe sute de gene sunt probabil supuse unui splicing alternativ într-un efort de a gestiona stresul celular care însoțește transplantul hepatic, explică cercetătorii.
„Ipoteza noastră este că, dacă putem identifica toate modificările de splicing alternativ care au loc în urma stresului ischemic, putem începe să înțelegem cu adevărat cum să ‘întinerim’ organele donatorilor, care joacă un rol important în reducerea penuriei de organe”, a declarat Kenneth Dery, cercetător de proiect în cadrul departamentului de chirurgie al UCLA și autorul principal al studiului.
„Formarea versiunii ‘benefice’ a CEACAM1-S înainte de transplantul de ficat are potențialul de a acționa ca un reglator al punctului de control al stresului legat de oxigen, observându-se o reducere a leziunilor de ischemie-reperfuzie hepatică”, a precizat el.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.