Într-un nou studiu, oamenii de ştiinţă furnizează dovezi ale rolului factorului de şoc termic 1 (HSF1) ca biomarker şi ţintă farmacologică.
Deşi rar în comparaţie cu cancerele hepatice la adulţi, hepatoblastomul este cea mai frecventă malignitate hepatică pediatrică, iar incidenţa sa este în creştere.
Într-o nouă cercetare, apărută în The American Journal of Pathology, oamenii de ştiinţă care au studiat un model de şoarece de hepatoblastom, raportează că factorul de transcripţie al proteinelor de şoc termic 1 (HSF1) este necesar pentru creşterea agresivă a tumorii şi poate fi o ţintă farmacologică viabilă în tratamentul pentru hepatoblastom.
HSF1 este un factor de transcripţie implicat în menţinerea generală şi reglarea proteinelor de şoc termic (HSP), şi acţionează ca o proteină şaperon pentru a preveni sau anula plierea greşită a proteinelor.
În ultimii 20 de ani, a existat un interes tot mai mare pentru rolul HSF1 în fiziopatologia cancerului.
Recent, cercetătorii au dezvoltat un model de şoarece şi au descoperit o semnalizare crescută a HSF1 în hepatoblastom comparativ cu ficatul normal. De asemenea, tumorile embrionare mai puţin diferenţiate, au avut niveluri mai mari de HSF1 decât tumorile mai diferenţiate, cu aspect fetal.
Grupul de cercetare a folosit modelul de şoarece pentru a testa modul în care inhibarea HSF1 la începutul dezvoltării tumorii ar avea impact asupra creşterii cancerului. Ei au descoperit mai puţine tumori, şi mai mici, atunci când HSF1 a fost inhibat ceea ce sugerează că HSF1 este necesar pentru creşterea agresivă a tumorii.
Mai mult, s-a observat creşterea apoptozei (moartea celulară) în focarele tumorale atunci când HSF1 este inhibat. Această cercetare oferă dovezi că HSF1 poate fi un biomarker nou şi o ţintă farmacologică pentru hepatoblastom.
„Nu am fost surprinşi de asocierea dintre semnalizarea HSF1 şi hepatoblastom, având în vedere rolul său în multiple alte tipuri de cancer”, a comentat declarat dr. Edward H. Hurley, de la departamentul de pediatrie a Centrului de cercetare a ficatului din cadrul facultă ţii de medicină a universităţii din Pittsburgh, SUA, unul dintre cercetătorii principali în acest studiu.
„Am fost însă intrigaţi să descoperim că tumorile mai puţin diferenţiate şi mai embrionare aveau niveluri mai mari de expresie a HSF1 decât tumorile fetale, mai diferenţiate. De asemenea, am fost surprinşi să găsim asocierea dintre nivelurile de expresie a HSF1 şi mortalitate” a explicat medicul.
În experimentele in vivo, cercetătorii au anticipat că inhibarea HSF1 ar încetini formarea şi creşterea tumorii, dar au fost surprinşi să descopere că a prevenit aproape în totalitate dezvoltarea tumorii.
„Această cercetare a stabilit importanţa HSF1 în dezvoltarea hepatoblastomului şi sugerează că HSF1 poate fi o ţintă farmacologică viabilă pentru tratamentul hepatoblastomului. În prezent, inhibitorii HSF1 sunt dezvoltaţi pentru alte tipuri de cancer şi vedem posibilitatea de a testa aceşti agenţi în hepatoblastom”, a conchis el.
Tratamentul hepatoblastomului a fost dezvoltat cu zeci de ani în urmă pentru tratarea cancerelor la adulţi şi include în prezent rezecţia chirurgicală cu sau fără chimioterapie, dar în cazurile severe copiii necesită transplant de ficat dacă tumora nu poate fi îndepărtată chirurgical.
Toate tratamentele au efecte secundare semnificative, inclusiv un impact asupra auzului şi creşterii.
Din punct de vedere tradiţional, pacienţii cu tumori operabile au o rată de supravieţuire la 10 ani de 86% faţă de doar 39% pentru tumorile neoperabile.
Între sfârşitul anilor 1990 şi sfârşitul anilor 2010, procentul de pacienţi care au primit transplant de ficat a crescut de la 8% la aproape 20%.
