O posibilă explicație pentru „paradoxul obezității”

O posibilă explicație pentru „paradoxul obezității”
iunie 15 10:03 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Oamenii de știință ar putea fi în sfârșit în măsură să explice așa-numitul „paradox al obezității”. Faptul că obezitatea poate contribui la progresia cancerului, dar și la îmbunătățirea răspunsului unui pacient la imunoterapie este cunoscut în rândul cercetătorilor sub numele de „paradoxul obezității”.

Acum, oamenii de știință au găsit un motiv potențial pentru „paradoxul obezității” în cazul cancerului.

Cercetătorii, conduși de oamenii de știință de la Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Statele Unite, au făcut o descoperire care stă la baza „legăturii complicate” dintre obezitate și cancer – și speră că, într-o bună zi, aceasta ar putea duce la îmbunătățiri ale unui tip de tratament împotriva cancerului numit imunoterapie.

Un nou studiu, publicat în revista Nature, subliniază modul în care celulele sistemului imunitar numite macrofage joacă un rol neașteptat în această legătură.

Studiind șoareci și mostre de tumori de la pacienți cu cancer de rinichi, aceștia au descoperit că obezitatea crește numărul de macrofage în tumorile canceroase și crește producția de către acestea a unei proteine numite PD-1.

Proteina 1 a morții programate a celulelor (PD-1), este un punct de control imunitar care oprește celulele T să atace alte celule din organism..

PD 1 este o țintă a imunoterapiilor împotriva cancerului – un tip de medicament care utilizează propriul sistem imunitar al pacientului pentru a lupta împotriva cancerului.

Cercetătorii spun că PD-1 crescut suprimă „supravegherea imunitară” de către macrofage – și, ca urmare, suprimă celulele T ucigașe (celulele imunitare care pot ucide celulele canceroase) – ceea ce, la rândul său, permite tumorii să crească.

Constatările ar putea ajuta la explicarea riscului crescut de cancer legat de obezitate, spun ei.

Oamenii de știință au decsoperit că PD 1 a acționat, de asemenea, direct asupra macrofagelor pentru a le suprima funcția – astfel încât, atunci când proteina a fost blocată cu imunoterapie, aceasta a ajutat aceste celule ale sistemului imunitar care exprimă PD-1 să își îndeplinească rolul în sistemul imunitar.

Acest lucru ar putea explica de ce persoanele obeze pot avea un răspuns mai bun la imunoterapie, spun ei.

Studiind tumorile umane, ei au descoperit, de asemenea, că atunci când oamenii au slăbit, expresia PD-1 în macrofagele din tumori părea să scadă.

Obezitatea este al doilea factor de risc modificabil pentru cancer, după fumat, iar persoanele obeze prezintă un risc mai mare de rezultate mai proaste. Dar, de asemenea, aceștia pot răspunde mai bine la imunoterapie. Cum se face că poate exista acest rezultat mai rău pe de o parte, dar un rezultat mai bun pe de altă parte?

„În mod clar, dorim să găsim modalități de a face ca imunoterapiile să funcționeze mai bine, iar în mediul obez, acestea funcționează în mod natural mai bine”, a declarat profesorul Jeffrey Rathmell, director al Centrului Vanderbilt pentru imunobiologie.

Înțelegerea modului în care aceste procese funcționează din punct de vedere biologic poate oferi indicii despre cum să îmbunătățim imunoterapia în general, spune el.

Una dintre autoare, dr. Jackie Bader, spune că macrofagele sunt considerate ca fiind ca un camion de gunoi: ele curăță mizeria, dar „au un spectru imens de activitate pentru a spori răspunsul imunitar și sunt mai plastice și mai ușor de manipulat decât alte celule imunitare, ceea ce le face foarte interesante”.

„S-ar putea ca, cu cât mai mare este proporția de macrofage care exprimă PD-1 într-o tumoare, cu atât mai bun va fi răspunsul la imunoterapie”, a explicat ea.

Foto: Adipocite umane, denumite și lipocite și celule grase, sunt celulele care alcătuiesc țesutul adipos, fiind specializate în depozitarea energiei sub formă de grăsime.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu